cod NC

La ce ajuta codurile CPV in eFactura?

Minibroșură de informare cu privire la utilizarea acestora. Partea II Lumea antreprenorială din care faci parte nu este departe de tot ceea ce înseamnă coduri, cifre și limbaj abstract. Uneori poți avea impresia că te rătăcești printr-un labirint al informațiilor codificate din care nu mai întrezărești ieșirea. Ba mai mult, apariția paradigmelor digitalizării fiscale au acutizat acestă senzație a debusolării într-o lume a incertitudinii din punct de vedere a modificărilor de natură legislativă. Superficial, acest aspect poate afecta bunul mers al companiei tale. Dacă privești însă în profunzime, vei vedea că soluțiile sunt mai aproape decât poți intui. Una dintre cele mai eficiente strategii de gestionare a tuturor modificărilor care sunt lansate frecvent în spațiul de afaceri din România și care sunt marcate de o doză considerabilă de ambiguitate este legată de colaborarea constantă cu persoane specializate în gestionarea schimbării. Așa cum deja te-ai obișnuit, noi, echipa Facturis, suntem de partea antreprenorilor care doresc să izbutească în lupta pentru conformitate legală și fiscală prin asistență constantă în ceea ce privește gestionarea schimbărilor. Unul dintre aspectele asupra cărora antreprenorii nu dețin foarte multe informații este legat de utilizarea codurilor CPV și NC. Astfel, am remarcat necesitatea lansării câtorva informații de clarificare în acest sens. Continuăm informațiile prezentate în cadrul primei părți a materialului cu alte aspecte de interes pentru antreprenorii care vor să se conformeze la reglementările actuale cu privire la utilizarea codurilor CPV. Pe scurt! Care sunt situațiile specifice care impun consemnarea codurilor CPV în cadrul facturilor emise? Exemplu pentru clarificare Care sunt consecințele nerespectării prevederii legate de includerea acestora coduri în cadrul facturilor emise? CPV pentru aviz CFP RO e-SAF-T și codurile CPV Care sunt situațiile specifice care impun consemnarea codurilor CPV în cadrul facturilor emise? Conform reglementărilor în vigoare la momentul actual, pentru facturile emise în spatele cărora se află un contract de achiziții publice chiar și cele din domeniul apărării și securității, de concesiune de lucrări și servicii și de achiziții sectoriale există obligativitatea înscrierii codurilor CPV. Acestea se înscriu conform Regulamentului nr. 2195/2002 privind Vocabularul comun cu referire la achizițiile publice (CPV) care cuprinde imaginea complexă a acestor coduri. La prima vedere, cele peste 500 de pagini ale documentului nu par a fi foarte ușor digerate de către antreprenori. Cadrul general privind aplicabilitatea, structura sistemului de clasificare, tabele de corespondență și alte aspecte surprinse în cadrul acestuia nu sunt foarte familiare pentru cei care utilizează sistemul național RO e-factura pentru marcarea tranzacțiilor arondate modelului B2C ori B2B. Atunci când discutăm despre consemnarea acestor coduri, aducem în lumină facturarea în cadrul modelului B2G. Deci, dacă derulezi tranzacții cu instituțiile statutului conform situațiilor specifice menționate mai sus, deții obligația consemnării codurilor CPV în cadrul facturilor. Acest aspect este valabil începând cu data de 1 ianuarie 2025. Pe scurt, fiecare obiect sau serviciu aferent unui contract de achiziții publice/concesiune trebuie codificat cu aceste coduri CPV care sunt incluse în cadrul facturilor emise și transmise în cadrul RO e-factura. Aceste aspecte sunt prevăzute de către OUG 120/2021 în cadrul articolului 4, alin. 2^1. Nu există motivații foarte clare pentru care a fost necesară introducerea acestor coduri în cadrul facturilor emise în relația de tip B2G. Ceea ce trebuie să cunoști însă este faptul că acest aspect este obligatoriu în situațiile surprinse mai sus. Astfel, dacă o factură emisă către o instituție publică nu include și consemnarea acestor coduri, aceasta nu are trebui să îndeplinească caracterul validității. Exemplu pentru clarificare Compania X SRL vinde către Institutul Național de Statistică 20 coperți pentru dosare în valoare de 60 de lei și 5 organizatoare pentru sertare de birou în sumă de 100 de lei, pentru care este emisă factura nr. 123/20.05.2025. Conform protocolului de transmitere, aceasta trebuie încărcată în termenul legal de 5 zile calendaristice în cadrul sistemului RO e-factura de la momentul emiterii. Data efectivă a încărcării facturii este 22.05.2025. Pentru a respecta aspectele legislative legate de codificarea comună a produselor comercializate către instituțiile de stat, produsele vor fi codificate pe baza nomenclatorului CPV, astfel: articolul copertă pentru dosar este corelat la codul 22852100-8, iar produsul organizatoare pentru sertare de birou este corelat la codul 30193100-9. Aceste coduri pot fi asociate nomenclatorului de produse din cadrul aplicației de facturare, alături de secțiunea codurilor NC. Astfel, la momentul transpunerii produselor în cadrul facturii emise, vor fi preluate și codurile CPV aferente acestora. Care sunt consecințele nerespectării prevederii legate de includerea acestora coduri în cadrul facturilor emise? Dacă citim cu atenție toate informațiile cuprinse în cadrul OUG 120/2021, vom vedea, faptul că, din punct de vedere fiscal nu există contravenții cu privire la nerespectarea acestei obligații referitor la consemnarea codurilor CPV în cadrul facturilor emise în relația de tip B2G. În acest sens, o factură care nu face trimitere la aceste coduri este validă din punct de vedere contabil și al taxei pe valoare adăugată, întrucât nu identificăm precizări concrete cu privire la anularea validității unei facturi doar raportat la aceste cerințe legate de codurile CPV. Chiar dacă nu există riscuri (cel puțin pe baza informațiilor existente la momentul actual în spațiul legislativ) cu privire la nedeclararea acestor coduri, totuși este indicat să respectăm reglementarea, care, nu trebuie să omitem, deține caracter de obligativitate, în ciuda inexistenței unei urmări de tip aplicare de sancțiune. CPV pentru aviz CFP Dacă privim însă și din celălalt unghi, pentru aprobarea plății unei facturi de către o instituție publică se recurge la o întreagă procedură de validare a documentului justificativ care stă la baza plății, și anume factura. Astfel, în cazul în care aceasta aplică controlul financiar preventiv, lipsa codului CPV poate reprezenta un impediment pentru acceptarea vizei CFP. Astfel, instituția poate solicita corectarea facturii prin intermediul RO e-facturii. Aceasta va fi astfel corectată prin includerea codurilor CPV și retrimisă prin intermediul sistemului RO e-factura. Dacă faci parte din categoria contribuabililor care aplică sistemul TVA la încasare, și nu numai, acest aspect poate afecta exigibilitatea TVA-ului. RO e-SAF-T și codurile CPV Cel mai adesea, codurile CPV sunt corelate la sistemul național RO e-factura. Așa cum am discutat în cadrul materialului legat de utilizarea codurilor NC, cele două tipuri de coduri, și anume NC și CPV nu sunt obligatorii pentru toate tipurile de produse. Am stabilit deja care sunt cele 5 circumstanțe clar specificate de către legislația în vigoare cu privire la marcarea operațiunilor cu codurile NC. Dacă discutăm despre tranzacții derulate în cadrul a două companii private, atunci nu se pune problema menționării codurilor CPV în cadrul fișierului SAF-T. Dacă facturile emise în relația B2G cuprind și aceste coduri CPV, atunci aceste date vor fi preluate și în cadrul declarației RO e-SAF-T. Aspectele legate de codurile CPV și NC reprezintă un aspect important pentru utilizatorii sistemelor digitalizării fiscale, în vederea racordării la conformitate fiscală. Chiar dacă în cadrul prevederilor legislative nu sunt impuse anumite contravenții pentru neîndeplinirea anumitor cerințe, este bine să promovăm o cultură a corectitudinii în ceea ce privește normele legislative, și să aplicăm în integralitate toate aceste prevederi, nu doar atunci când acțiunea noastră este urmată de aplicarea unei amenzi pentru nerespectarea reglementărilor.   Referințe principale de informare Rentrop & Straton, SAF-T pentru contribuabilii mici, Material în format electronic, ISBN 978-606-47-1401-5. Ghidul contribuabilului pentru pregătirea și depunerea declarației informative D406 fișierul standard de control fiscal (SAF-T), disponibil la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Intrebari_rasp_specifice_SAF-T_v_1_2_200422.pdf. Portal Contabilitate.ro, Spețe din sfera codurilor CPV, material în format electronic, disponibil contracost la adresa: https://www.portalcontabilitate.ro/procedura-pentru-metoda-inventarului-intermitent-198069.htm. Ordinul nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale, Publicat în Monitorul Oficial nr. 37 din 23 ianuarie 2003. Ordonanță de urgență nr. 120 din 4 octombrie 2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, Publicat în Monitorul Oficial nr. 960 din 7 octombrie 2021.
0

Codurile CPV

Minibroșură de informare cu privire la utilizarea acestora. Partea I NC, CPV, UIT, BT…Toate aceste abrevieri definesc o lume a codurilor în interiorul căreia antreprenorii își derulează activitățile. Strădania fiecărui factor decizional al mediului de afaceri este direcționată spre identificarea combinației cifrului care să permită înțelegerea fiecărui concept în parte. Nu este un proces ușor. De cele mai multe ori, efortul depus depășește resursele puse la dispoziție de către antreprenori. Cauza nu este însă una pierdută. Cu instrumentele necesare, lupta pentru obținerea cifrului corect poate fi câștigată. Cu toate că pare o situație cel puțin abstractă, descifrarea acestor combinații de litere, chiar cifre, dacă discutăm despre domeniul financiar-contabil, unde procesul declarativ se rezumă doar la aceste combinații (D100, D300, D112, D700, D394, D301 etc.) este asemănat unui proces de decodare a unui limbaj adesea departe de capabilitatea antreprenorilor de a asimila diverse noțiuni complexe. Episoadele anterioare au plasat sub conul de lumină conceptul codurilor NC. Problematica a cunoscut nuanțe diverse pentru cele 3 paradigme ale digitalizării fiscale asupra cărora subiectul manifestă influență, și anume: RO e-factura, RO e-transport și RO e-SAF-T. Astfel, a fost reliefat modul în care un singur concept poate cunoaște atât de multe nuanțe în circumstanțe eterogene. Un alt concept codificat pentru mediul antreprenorilor este legat de codurile CPV. Ce reprezintă aceste coduri și care este utilitatea lor pe fondul apariției paradigmelor digitalizării fiscale este doar una dintre întrebările cele mai des adresate de către antreprenorii moderni. Când este necesar să utilizăm aceste coduri și care sunt paradigmele digitalizării fiscale care impun reconfigurarea traseului prin includerea acestor coduri în cadrul raportării reprezintă nelămuriri ale utilizatorilor platformelor RO e-factura, RO e-transport, RO e-SAF-T. Incertitudini la care noi vom oferi răspunsuri în cele ce urmează. Pe scurt! Reperare. Ce reprezintă codurile CPV? Unde regăsim punctual lista codurilor CPV? Codurile CPV și sistemul RO E-factura Întrebări și răspunsuri. Utilizarea codurilor CPV În context RO e-SAF-T, utilizarea codurilor NC și CPV este obligatorie pentru toate produsele? Dacă factura emisă în relația de tip B2G nu cuprinde exact codurile CPV menționate în cadrul contractului de achiziții publice, este afectată deductibilitatea TVA-ului? O entitate privată prestează ser vicii de salubritate unui SRL. Aceasta trebuie să includă pe factura emisă codurile CPV conforme operațiunii? Reperare. Ce reprezintă codurile CPV? Cifrul din spatele codului CPV este decodificat prin Common Procurement Vocabulary, tradus ca Vocabular comun privind achizițiile. Practic, dacă ne raportăm la semnificația directă a acestuia, conceptul uniformizează anumite tipuri de tranzacții, în vederea standardizării anumitor tipuri de achiziții publice. Evident, acest cod este transpus sub forma unui simbol numeric atribuit în mod specific unui anumit tip de produs sau serviciu. Astfel, sistemul codurilor CPV uniformizează aspectul achizițiilor publice cu scopul standardizării referințelor utilizate de către autorități și entități contractante. Unde regăsim punctual lista codurilor CPV? Codurile CPV sunt reprezentate de combinații cifrice formate din 8 cifre la care se adaugă una de control. Lista completă a acestor coduri, care pot fi identificate pe baza criteriilor de căutare este disponibilă la adresa: https://www.cpv.nxm.ro/. Iată mai jos câteva exemple de astfel de coduri CPV. 09321000-5-Apă caldă; 15981000-8-Apă minerală; 03221113-1-Ceapă; 03331200-2-Lapte de capră; 30233140-4-Dispozitive de stocare cu acces direct (DASD); 09211820-5-Uleiuri minerale; 16300000-8-Secerătoare. Evident, mai sus regăsim doar câteva exemple pentru clarificare a codurilor CPV, însă lista acestora este mult mai complexă. Codurile CPV și sistemul RO E-factura Provocările la care sunt expuși antreprenorii relaționat la utilizarea codurilor CPV sunt nuanțate atunci când discutăm despre fenomenele digitalizării fiscale. De aceea, nu putem să tranșăm problematica codurilor CPV fără să nu o trecem prin filtrul RO e-facturii. Prima formă a legislației naționale care reglementează aspectele legate de utilizarea sistemului național RO e-Factura nu face trimiteri la codurile CPV. Acestea referiri au fost incluse începând cu cea de-a patra formă consolidată a OUG 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național RO e-factura, și anume în luna decembrie a anului 2024. Modificările legate de consemnarea codurilor CPV au fost introduse astfel prin intermediul OUG 138/2024 cu privire la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal al afacerilor. Așadar, începând cu luna decembrie a anului 2024 apar primele mențiuni cu privire la codurile CPV în cadrul actului normativ principal de reglementare a activității sistemului național RO e-factura. Ultima formă actualizată a actului normativ prevede obligativitatea consemnării acestor coduri în anumite cazuri specifice. Obligativitatea utilizării acestor coduri intervine însă abia începând cu luna ianuarie a anului 2025. Întrebări și răspunsuri. Utilizarea codurilor CPV 1. În context RO e-SAF-T, utilizarea codurilor NC și CPV este obligatorie pentru toate produsele? Nu, codurile NC și CPV se utilizează doar în anumite contexte clare dictate de către legislația autohtonă. Pe scurt, codurile NC se utilizează pentru cele 5 conjuncturi specifice menționate în cadrul articolului legat de utilizarea acestor coduri în contexte inovative precum sunt cele legate de paradigmele digitalizării, iar codurile CPV doar pentru facturile emise în cadrul modelului de business B2G. 2. Dacă factura emisă în relația de tip B2G nu cuprinde exact codurile CPV menționate în cadrul contractului de achiziții publice, este afectată acceptarea documentului de către CFP? În practica de afaceri pot să apară și situații în care pe facturile emise de către furnizori sunt identificate alte coduri CPV decât cele menționate în cadrul contractului de achiziții, în sensul în care în contract apar codurile detaliate pentru fiecare tip de produs sau serviciu iar pe factura emisă apare un cod CPV care descrie în termeni generali produsul comercializat. Sau invers. De exemplu, contractul prevede codul 15981000-8-apă minerală, iar pe factură apare menționat codul  15981100-9-apă minerală plată. Controlul financiar preventiv are rolul de validare a aspectelor cuprinse prin intermediul documentelor justificative care atestă primirea bunului și aprobarea plății pentru bunul achiziționat. Astfel, dacă persoanele care realizează CFP constată faptul că bunurile contractate corespund cu cele facturate, chiar dacă există anumite diferențe de nuanță cu privire la consemnarea codurilor CPV, facturile pot fi acceptate la plată. Chiar dacă acestea pot fi acceptate la plată, totuși documentația aferentă trebuie să justifice diferențele existente între codurile cuprinse în cadrul facturilor primite și cele prevăzute în contract. 3. O entitate privată prestează servicii de salubritate unui SRL. Aceasta trebuie să includă pe factura emisă codurile CPV conforme operațiunii? Atunci când discutăm despre tranzacțiile derulate între două companii private, nu se pune problema codificării produselor și serviciilor comercializate prin intermediul acestor coduri CPV. Acestea sunt valabile doar pentru facturile emise în cadrul modelului B2G. Aspectul este valabil atât pentru RO eFactura cât și pentru RO e-SAF-T. Va urma…   Referințe principale de informare Rentrop & Straton, SAF-T pentru contribuabilii mici, Material în format electronic, ISBN 978-606-47-1401-5. Ghidul contribuabilului pentru pregătirea și depunerea declarației informative D406 fișierul standard de control fiscal (SAF-T), disponibil la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Intrebari_rasp_specifice_SAF-T_v_1_2_200422.pdf. Portal Contabilitate.ro, Spețe din sfera codurilor CPV, material în format electronic, disponibil contracost la adresa: https://www.portalcontabilitate.ro/procedura-pentru-metoda-inventarului-intermitent-198069.htm. Ordinul nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale, Publicat în Monitorul Oficial nr. 37 din 23 ianuarie 2003. Ordonanță de urgență nr. 138 din 4 decembrie 2024 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum și pentru reglementarea altor măsuri, Publicat în Monitorul Oficial nr. 1222 din 5 decembrie 2024.
0

Codurile NC. Minibroșură de informare cu privire la utilizarea acestora. RO E-SAF-T

Imaginează-ți faptul că pentru fiecare bombă legislativă aruncată în câmpul de afaceri autohton, ai primit și instrucțiunile cu privire la dezamorsarea acesteia. Modificările legislative din ultima perioadă de timp sunt asimilate de către antreprenorii moderni ca adevărate bombe ce creează cadrul propice pentru instalarea panicii. Ambivalența, ambiguitatea și incertitudinea asociate fiecărei modificări de tip legislativ conduc la instalarea haosului care blochează adoptarea deciziilor în timp util și implicit conduc la pierderea startului în ceea ce privește sporirea indicatorilor de conformitate legală și fiscală. Nu este nimic surprinzător. Paradigmele digitalizării fiscale asociate cu ultimul trend în materie de modificare a manierei derulării afacerilor românești creează disconfort în interiorul departamentului financiar-contabil al unei afaceri. Unul dintre subiectele asupra cărora este necesară conturarea unui minighid cu privire la maniera de utilizare este legat de codurile NC raportate la paradigma RO e-SAF-T. Atunci când discutăm despre utilizarea acestor coduri predefinite prin intermediul Nomenclatorului combinat, le asociem în mod direct cu paradigmelor digitalizării fiscale. Problematica utilizării codurilor NC este destul de complexă. De asemenea, apar o serie de neclarități când vine vorba despre lista codurilor care se înscriu specific în cadrul paradigmelor digitalizării fiscale pentru produsele cu risc fiscal ridicat. În cadrul episodului anterior, am discutat punctual despre modul de raportare cu privire la aceste coduri atunci când vine vorba despre sistemul RO e-factura și RO e-transport. Care este concluzia la care am ajuns după expunerea unui subiect nu foarte confortabil pentru antreprenori poate fi exprimată pe două direcții generale. Pentru bunurile cu risc fiscal ridicat comercializate către parteneri persoane juridice, consemnate în cadrul RO e-factura, este indicat să notăm codurile NC aferente acestora și reglementate prin intermediul OPANAF 12/2022 privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B. Având în vedere faptul că, de la 1 ianuarie 2025 spectrul cu privire la obligativitatea declarării tranzacțiilor în cadrul RO e-factura a fost întregit, utilizarea de coduri NC nu mai este un aspect cu caracter obligatoriu. Dacă discutăm despre declararea acestor coduri în cadrul RO e-transport, atunci marcarea produselor cu risc fiscal ridicat prin intermediul acestor coduri este obligatorie la emiterea notificării de transport și generarea codului UIT. Menționarea chiar a unui cod NC greșit în cadrul notificării are o serie de implicații asupra gradului de transparență cu privire la datele declarate prin intermediul sistemului. Aceste aspecte însă au făcut subiectul unui material recent postat prin intermediul blogului nostru. Astăzi marcajul de oprire îl direcționăm în dreptul codurilor NC și utilizarea acestora pe fondul paradigmei RO e-SAF-T. Deși poate te-ai aștepta ca să existe o unanimitate atunci când discutăm despre utilizarea codurilor NC raportat la paradigmele digitalizării fiscale, adevărul este cu totul altul. Iată cum, un singur concept, cunoaște nuanțe diverse în contexte economice omogene dar totuși atât de diferite. Pe scurt! Ce reprezintă codurile NC în raport cu declarația RO e-SAF-T? Când este necesar să utilizăm acest coduri în raport cu RO e-SAF-T? Care sunt secțiunile pentru care se consemnează aceste coduri în cadrul RO e-SAF-T? Ce reprezintă codurile NC în raport cu declarația RO e-SAF-T? Dacă discutăm despre utilizarea acestor coduri în contextul paradigmei digitale fiscale RO e-SAF-T, s-ar putea ca pentru unii antreprenori lucrurile să fie neclare. Știm cu toții faptul că procesul ralierii la conformitate fiscală atunci când vine vorba despre SAF-T nu a fost și nu se dovedește nici astăzi unul tocmai facil. De multe ori modificările legislative multiple și dificultatea cerințelor de raportare debusolează companiile care dețin obligații declarative în acest sens. Codurile NC reprezintă combinații cifrice utilizate pentru gestiunea anumitor categorii de bunuri cu scopul facilitării tarifului vamal comun și a realizării statisticilor comerciale din interiorul UE și nu numai. Când este necesar să utilizăm acest coduri în raport cu RO e-SAF-T? Dacă ne raportăm strict la utilizarea acestor coduri în contextul declarației SAF-T, atunci trebuie să știi faptul că legislația în vigoare prevede anumite situații specifice pentru marcarea informațiilor declarate prin intermediul acestor coduri. În raport cu declarația RO e-SAF-T, codurile NC sunt obligatorii pentru anumite situații specifice prevăzute prin intermediul legislației în vigoare. Concret, aceste conjuncturi sunt prevăzute și în cadrul Documentului de asistență pentru pregătirea și depunerea declarației informative RO e-SAF-T. Codul este format din 8 cifre și se completează de regulă în 5 situații specifice: ,,Derularea tranzacțiilor de import/export; Achiziții/livrări de produse alimentare în cazul cotei reduse de TVA; Mișcări intracomunitare supuse raportării Intrastat; Achiziții/ livrări supuse taxei locale inversate de TVA în funcție de codul NC; Tranzacțiile cu produse accizabile pentru care accizele se determină pe baza codului Cod NC.” Dacă nu derulezi niciuna dintre operațiunile de mai sus, atunci codul NC va avea valoare nulă. Info point! Conform site-ului Comisiei Europene, Nomenclatura combinată reprezintă un sistem special de codificare cu 8 cifre al UE care ajută la furnizarea informațiilor statistice cu privire la comerțul realizat între țările UE, precum și între UE și restul lumii. Versiunea 2025 a Nomenclatorului combinat cuprinde 49 de coduri noi la nivel de 8 cifre, 34 de coduri la acest nivel fiind eliminate față de versiunea 2024 a NC. Varianta actualizată a acestuia o putem regăsi prin intermediul site-ului Intrastat, pe baza link-ului de acces: http://www.intrastat.ro/doc/NC2025_RO.pdf. De asemenea, acestea pot fi regăsite prin accesarea următorului link: http://taric3.customs.ro:9080/taric/web/browsetariff_RO?Year=2025&&Month=05&&Day=08. Exemplu de coduri preluate din schema XLS: 48081000-Hârtii și cartoane ondulate chiar perforate, 48092000-Hârtii autocopiante, 48185000-Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, etc. Evident, spectrul acestor coduri este destul de amplu, însă acestea sunt regăsite punctual în cadrul schemei SAF-T XLS publicată prin intermediul site-ului ANAF în cadrul secțiunii SAF-T. Care sunt secțiunile pentru care se consemnează aceste coduri în cadrul RO e-SAF-T? Privitor la declarația SAF-T, știm cu toții faptul că aceasta este obligatorie pentru toate categoriile de companii, tranziția spre obligativitatea raportării fiind realizată progresiv. Ultima etapă a fost marcată la începutul acestui an, când ultima categorie de entități (cele mici) au fost obligate la ralierea la conformitate fiscală din punct de vedere a utilizării paradigmei RO e-SAF-T. Pentru unele categorii de produse, acestă declarație se depune doar la cererea organelor fiscale. Una dintre subsecțiunile declarației care conține aspecte legate de coduri NC este Products. De asemenea, și subsecțiunea PhysicalStock cuprinde aspecte legate de coduri din cadrul Nomenclatorului combinat. În cadrul centralizatorului nomenclatoarelor din schema de cod SAF-T în dreptul Nomenclatorului tarifar vamal combinat cuprins în interiorul acelei scheme XLS sunt regăsite mențiuni cu privire la aceste coduri care sunt utilizate în cadrul câmpului ProductCommodityCode în secțiunea Product din documentele sursă, și anume, facturi de achiziție, facturi de vânzare și stocuri. Mențiunea din cadrul documentului este legată de obligativitatea utilizării acestor stocuri în schema SAF-T. În cazul subsecțiunii 2.9 Products, raportarea codurilor NC este obligatorie pentru acele circumstanțe la care face referire legislația în vigoare. De asemenea, pentru subsecțiunea PhysicalStock, sunt solicitate aspecte legate de codul intern al produsului, alături de codul de încadrare tarifară în cazul clasificării de import/export. Practic, articolul nostru a surprins câteva direcții generale regăsite în cadrul documentelor oficiale relaționate la tematica RO e-SAF-T din cadrul site-ului ANAF, precum și în manuale de specialitate cu privire la codurile NC. Evident, fiecare companie trebuie să discute cu partenerul său specializat în direcția gestionării modificărilor legislative din sfera RO e-SAF-T pentru a implementa cât mai eficient și corect aceste schimbări. Problematica utilizării codurilor NC privită din triplă perspectivă: RO e-factura, RO e-transport și RO e-SAF-T, poartă o amprentă disctinctă pentru fiecare sistem în parte. Iată așadar cum o singură problematică poate avea manifestări multiple în cazuri distincte. Reiterăm importanța fiecărui factor decizional în procesul de informare constantă cu privire la identificarea celor mai adecvate instrumente, metode, căi de aplicare a reglementărilor cu privire la cele mai în vogă elemente din spectrul afacerilor: paradigmele digitalizării fiscale.   Referințe principale de informare Ordin nr. 1783 din 4 noiembrie 2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura și condițiile de transmitere, precum și termenele de transmitere și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fișierul standard de control fiscal, Publicat în Monitorul oficial nr. 1073 din 9 noiembrie 2021. Rentrop & Straton, SAF-T pentru contribuabilii mici, Material în format electronic, ISBN 978-606-47-1401-5. Ghidul contribuabilului pentru pregătirea și depunerea declarației informative D406 fișierul standard de control fiscal (SAF-T), disponibil la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Intrebari_rasp_specifice_SAF-T_v_1_2_200422.pdf. Site-ul Intrastat, disponibil la adresa: http://www.intrastat.ro/doc/NC2025_RO.pdf. Site-ul Autorității Naționale a Vămilor, disponibil la adresa: http://taric3.customs.ro:9080/taric/web/browsetariff_RO?Year=2025&&Month=05&&Day=08.
0

Totul despre codurile NC

Minibroșură de informare cu privire la utilizarea acestora. RO E-factura și RO e-transport   De când cu apariția noilor paradigme ale digitalizării fiscale, tumultul de informații care te asaltează constant te fac să te simți ca într-un roller-coaster al schimbărilor legislative greu de oprit. Adevărul este că aspectul conformității fiscale devine un modul în dreptul căruia este tot mai dificil de asociat statusul ON. Pentru o serie de companii autohtone, în cazul acestui parametru este destul de provocator de realizat comutarea din statusul OFF în ON. Totuși, acest aspect este un imperativ al tuturor afacerilor care doresc atingerea performanței și asigurarea continuității activității. Oricum, pas cu pas, etapă cu etapă, orice companie poate să realizeze lin trecerea care să confere toate premisele pentru ca aspectul legalității și al conformității fiscale să nu mai reprezinte un deziderat ci un fapt împlinit al fiecărui contribuabil. Un lucru este cert. Schimbările legislative nu sunt o surpriză. Ce nu poți cu adevărat intui este caracterul rareori predictibil al acestora. Din spectrul limbajului codificat în legătura cu care unii antreprenori manifestă reticență considerabilă, fac parte și codului NC și CPV. Prin intermediul acestui material, ne propunem să punem în dreptul aspectelor legate de NC statusul ON prin conturarea minibroșurii de informare referitor la conjuncturi concrete în care se impune utilizarea acestor coduri raportat la utilizarea sistemului RO e-Factura și RO e-transport. Pe scurt! De ce este necesar să cunoști utilitatea codurilor NC în calitate de antreprenor? Care este rolul utilizării codurilor NC? Care sunt principalele categorii de produse cu risc fiscal ridicat? Care este abordarea cu privire la codurile NC în context RO e-factura? Care sunt câmpurile asociate codurilor produselor cu risc fiscal ridicat aferente RO e-facturii? Cum ne raportăm la codurile NC atunci când utilizăm sistemului RO e-transport? De ce este necesar să cunoști utilitatea codurilor NC în calitate de antreprenor? În primul rând, este necesar să decodificăm abrevierea acestui concept. Astfel, NC face trimitere la Nomenclatorul combinat. Acesta reprezintă o listă comprehensivă de coduri asociate mărfurilor în sensul clasificării acestora, care este utilizat la nivelul Uniunii Europene pentru a facilita comerțul internațional și realizarea de statistici comerciale. Odată cu apariția paradigmelor digitalizării fiscale și cu inserarea obligativității utilizării acestor coduri în anumite situații, antreprenorii au alunecat pe o pantă a necunoscutului. Adevărul este că temerea antreprenorilor cu privire la asimilarea aspectelor arondate acestor coduri este oarecum justificată. Informațiile regăsite pe această temă nu sunt foarte clare, aspect care induce și mai multă ambiguitate. Utilizarea acestor coduri este însă esențială în România pentru conformare fiscală și vamală, mai ales dacă discutăm despre produsele cu risc fiscal ridicat. Codurile NC fac trimitere la un sistem bine organizat, definit și standardizat cu privire la clasificarea mărfurilor. Pentru tine, ca antreprenor, necesitatea cunoașterii cadrului în ceea ce privește aspectele utilizării codurilor NC este esențială în vederea conformării din punct de vedere legislativ. Care este rolul utilizării codurilor NC? Caracterul de popularitate al acestor coduri a fost contrastat de implementarea sistemului național RO e-factura. Codurile NC se utilizează în raport cu agenții economici privați. Acestea sunt corelate la produsele pentru care se identifică un grad ridicat al riscului fiscal. Lista produselor în cazul cărora se identifică acest risc a fost reglementată prin intermediul Ordinului nr. 12/2022 privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, pentru care se transmit facturile emise conform Ordonanței de Urgență nr. 120/2021 privind aspectele principale legate de transmiterea facturilor în cadrul sistemului național. Info point! Produsele cu risc fiscal ridicat sunt acele categorii de bunuri asupra cărora se remarcă un nivel ridicat de expunere din punct de vedere a evaziunii și fraudei fiscale. Aceste categorii de bunuri trec printr-un proces de evaluare continuă, astfel încât lista predefinită poate să sufere o serie de modificări periodice. Care sunt principalele categorii de produse cu risc fiscal ridicat? Așa cum menționam, Ordinul nr. 12/2022 precizează principalele categorii de produse cu risc fiscal ridicat care trebuie declarate în cadrul RO e-facturii. Categoriile acestor bunuri sunt redate de: Legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile; Băuturi alcoolice; Construcții noi; Produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș); Îmbrăcăminte și încălțăminte. Identificăm astfel 5 mari categorii de bunuri cu risc fiscal ridicat care sunt delimitate în subcategorii precum: COD NC de la 0701-0714 inclusiv Legume comestibile și anumite rădăcini și tuberculi; COD NC de la 2203-2208 inclusiv Băuturi, băuturi spirtoase; COD NC 2505 - Nisipuri naturale de orice fel, chiar colorate; COD NC 6215 - Cravate, papioane și fulare-cravată; COD NC 6112 - Treninguri, combinezoane și costume de schi și costume, chiloți și slipuri de baie, tricotate sau croșetate. Evident, lista acestor coduri este exhaustivă, și aceasta poate fi regăsită prin accesarea actului normativ principal care consemnează toate produsele cu risc fiscal ridicat, și anume OPANAF 12/2022, pe baza link-ului de acces: https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/250346. Care este abordarea cu privire la codurile NC în context RO e-factura? În ceea ce privește utilizarea codurilor NC pentru marcarea facturilor emise și transmise în cadrul RO E-facturii, conform recomandărilor ANAF, este indicat să fie consemnate la nivelul unui minim de detaliu. La momentul actual, știm că pentru toate produsele comercializate de noi ori serviciile prestate, indiferent de tipul de client (persoană fizică ori persoană juridică), există obligativitatea încărcării facturii emise în cadrul sistemului RO e-factura. Acest aspect include categoric și produsele cu risc fiscal ridicat. Astfel, nu se mai realizează distincția între tipurile de produse facturate și cele pentru care există obligativitatea transmiterii în cadrul platformei. Totuși, pentru delimitarea clară a produselor cu risc fiscal ridicat, specialiștii recomandă codificarea acestora conform codurilor NC la momentul emiterii facturii. Având în vedere precizările ANAF cu privire la aspectul completării codurilor aferente produselor cu risc fiscal ridicat, specialiștii în domeniul fiscalității consideră că nu este un element cu caracter obligatoriu de consemnat în cadrul facturilor emise și încărcate în cadrul sistemului însă acestea pot fi trecute în factură pentru a marca produsele pentru care se identifică un risc fiscal ridicat conform listei codurilor NC. Deci, aspectul completării codurilor asociate produselor cu risc fiscal ridicat este un element cu caracter de opționalitate, însă, pentru transparentizarea informațiilor transmise prin intermediul sistemului este indicat să corelăm bunurile cu risc fiscal ridicat codurilor specifice. Care sunt câmpurile asociate codurilor produselor cu risc fiscal ridicat aferente RO e-facturii? Pentru a completa câmpurile aferente codurilor de produse, corelăm informațiile legate de produsele cu risc fiscal ridicat câmpurilor BT-156-Identificatorul cumpărătorului articolului și BT-157-Identificatorul standard al articolului. Codurile specifice bunurilor cu risc fiscal ridicat trebuie să fie configurate în cadrul programului de facturare. Pentru exemplificarea manierei de codificare a produselor funcție de aceste coduri în cadrul aplicației Facturis, te invităm să accesezi link-ul următor: https://facturis-online.ro/e-transport/configurare-si-trimitere-e-transport-in-spv.html. Cum ne raportăm la codurile NC atunci când utilizăm sistemului RO e-transport? Atunci când discutăm despre relația coduri NC și sistemul RO e-transport, trebuie să cunoști faptul că declararea datelor în cadrul sistemului este indispensabil legată de operațiunea de marcare a bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul transportului. Cu toate că discutăm despre aceeași problematică, atunci când vorbim despre raportarea acestor coduri în RO e-transport, aspectul îmbracă o nuanță ușor diferită. Astfel, așa cum ANAF  a stabilit o listă cu produsele ce se marchează în cadrul RO e-facturii drept bunuri cu risc fiscal ridicat, la fel identificăm și pentru RO e-transport. Astfel, prin intermediul OPANAF 802/2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport, sunt stabilite cele 8 categorii de bunuri cu risc fiscal ridicat care fac obiectul monitorizării prin intermediul RO e-transport. Astfel, lista aferentă produselor cu risc fiscal ridicat, bunuri catalogate prin intermediul Nomenclatorului combinat, care trebuie declarate prin intermediul RO e-transport poate fi vizualizată în cele ce urmează: Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, care se încadrează la codurile NC de la 0701 la 0714 inclusiv; Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni, care se încadrează la codurile NC de la 0801 la 0814 inclusiv; Băuturi, lichide alcoolice și oțet**, care se încadrează la codurile NC de la 2201 la 2208 inclusiv; Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment, care se încadrează la codurile NC 2505 și 2517; Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6101 la 6117 inclusiv; Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6201 la 6212 inclusiv și la codurile NC de la 6214 la 6217 inclusiv; Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole, care se încadrează la codurile NC de la 6401 la 6405 inclusiv; Fontă, fier și oțel, care se încadrează la codurile NC 7213 și 7214. Un aspect de care suntem siguri că nu ești străin este legat de faptul că prin intermediul sistemului RO e-transport sunt monitorizate transporturile rutiere privind bunurile cu risc fiscal ridicat precum și transporturile internaționale de bunuri. Ce este bine de știut, este faptul că oricărui produs îi poate fi asociate coduri atunci când acestea sunt raportate în cadrul RO E-facturii sau RO e-transport. Dacă ne referim strict la maniera de preluare a acestor coduri în cadrul aplicației RO e-transport gestionată de către echipa Facturis, atunci trebuie să menționăm faptul că procesul de configurare a acestor coduri se realizează la fel în cadrul programului, fiind valabil atât pentru sistemul RO e-factura cât și pentru sistemul RO e-transport, și anume Configurări-Integrări-Efactura din tabul de Coduri Produse. Aceste coduri pot fi introduse la fiecare adăugare de produs în cadrul aplicației RO e-transport sau se pot adăuga în cadrul Nomenclatorului de produse. Există o serie de discuții cu privire la problematica extinderii listei de bunuri cu risc fiscal ridicat care trebuie declarate prin intermediul RO e-transport. Ce putem însă menționa, este faptul că la momentul actual ordinul care reglementează aceste aspecte nu a fost actualizat cu acea listă cuprinsă în cadrul unui proiect de lege. Nomenclatorul privind codul NC este cuprins prin intermediul Regulamentului (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, ultima variantă actualizată a acestuia fiind din data de 1 ianuarie 2025. (mențiunea cu privire la nomenclator apare doar în ordinul care reglementează produsele cu risc fiscal ridicat corelate la sistemul RO e-transport) Info point! La nivel structural, lista produselor cu risc fiscal ridicat prevăzută pentru declararea în cadrul RO e-factura diferă de cea a produselor care trebuie declarate în cadrul RO e-transport, în prima situație identificăm 5 clase de produse iar în ce-a dea doua 8 clase. Cunoaștem faptul că aspectele legate de utilizarea acestor coduri pot fi greu de asimilat de către utilizatorii sistemelor RO e-factura și RO e-transport. De aceea, noi, echipa Facturis Online suntem alături de antreprenorii care doresc sporirea nivelului de conformare fiscală prin furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru atingerea acestui standard precum și prin asistență tehnică proiectată spre nevoile clienților. Totul pentru ca navigarea prin multitudinea de noi concepte asimilate modernității să se realizeze fără mari impedimente.   Referințe principale de informare Ordinul nr. 802 din 29 aprilie 2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport, Publicat în  Monitorul Oficial nr. 430 din 3 mai 2022. Ordinul nr. 12 din 6 ianuarie 2022 privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, Publicat în Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022. Ordonanță de urgență nr. 41 din 8 aprilie 2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normativ, Publicat în Monitorul Oficial nr. 356 din 11 aprilie 2022. Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/1987/2658/oj.
0

Spețe rezolvate din sfera RO e-SAF-T privind Declarația de Stocuri

Lumina de la capătul tunelului Răspunsuri la întrebările contribuabililor. Spețe rezolvate din sfera RO e-SAF-T privind Declarația de Stocuri La limita dintre real și imaginar... Între mit...Digitalizarea fiscală la care afacerea ta a fost expusă în acest an a fost un proces care a mers ca pe roate. Nu ai simțit presiune. Nu ai identificat obstacole. Nu te-ai poticnit în nereguli ale sistemului. Nu ai remarcat sincope. Abia ai așteptat modificările repetate. Nu te identifici cu cele descrise mai sus. Ai ghicit...situația are o reală tentă ironică...cu care totuși, orice antreprenor și-ar fi dorit să se identifice. Însă, totuși realitatea spune altă poveste... Și realitate...Există în sfera practicii de afaceri întrebări cu privire la utilitatea fișierului SAF-T. Pe bună dreptate. Efortul depus de către contribuabil pentru conturarea acestei declarații este unul substanțial. Pentru a te asigura asupra validării muncii depuse pentru conturarea acestui fișier, trebuie să știi faptul că acesta sporește conformitatea fiscală a companiei tale. Aceasta, pentru a beneficia de rapiditatea transferului de date fiscale și financiar-contabile între tine și autoritățile fiscale. În această manieră, se ajunge la minimizarea consumului de resurse. Te poți gândi doar la procedurile de conformare a documentelor generate de softul de gestiune financiar-contabilă a afacerii tale cu formatul solicitat de către autorități. În atenția masivă a întreprinzătorilor se află la momentul actual adoptarea RO e-SAF-T în sfera micilor afaceri deținute de aceștia. Sau, mai cu seamă, implementarea fenomenului la nivelul contribuabililor mici. O provocare ,,de zile mari”, care stârnește controverse în mediul de afaceri din România. Articolele regăsite pe blogul Facturis Online  aduc o serie de clarificări cu privire la ceea ce presupune acest eveniment care se anunță la orizont pentru micii contribuabili. Dacă ești unul dintre acei contribuabili care se pregătește intens de intrarea în sfera raportării SAF-T, cel mai probabil preocupările tale actuale sunt centrate spre înțelegerea mecanismelor acestuia și a cerințelor privind raportarea. În asentiment cu aceste preocupări, dorim să aducem în atenția ta o serie 3 spețe rezolvate care să constituie bază fundamentală de acțiune oportună. Spețele rezolvate pe care le vei regăsi în cadrul acestui material vizează aspecte legate de raportarea privind stocurile din cadrul entității. Raportare care se supune caracterului special fiind transmisă doar la cererea organelor fiscale. Nefiind astfel foarte comună pe terenul practicii RO e-SAF-T necesită atenție deosebită. De aceea, am sintetizat pentru tine, principalele sincope ale antreprenorilor întâlnite în procesul declarativ. Totul, pentru a facilita procesul raportării. Pe scurt! Speța 1 Evidența stocurilor de mare diversitate. Cum ne raportăm la ,,raportare”? Speța 2 Program de gestiune stocuri VS program de contabilitate...sau dubla evidență. Interconexiune sau deconectare Speța 3 Metoda global-valorică și metoda cantitativ-valorică. Impactul asupra raportării stocurilor Speța 1 Evidența stocurilor de mare diversitate. Cum ne raportăm la ,,raportare”? Un magazin care comercializează direct către populație (preponderent persoane fizice) o gamă largă de articole, de o diversitate mare (peste 1500 de produse), ține evidența stocurilor prin metoda global-valorică. Întrebarea este dacă, pentru eventualitatea solicitării transmiterii fișierului standard unic de control fiscal cuprinzând informații legate de stocuri este necesară trecerea la evidența cantitativ-valorică? Articolele vor trebui codificate funcție de codurile NC specifice din cadrul Nomenclatorului combinat? Răspuns: Nu există obligativitatea trecerii la evidența cantitativ-valorică a stocurilor în situația expusă. În continuare, contribuabilul poate să recurgă la o evidență global-valorică la preț de vânzare. De pildă, în cadrul subsecțiunii Products, se vor include doar stocurile evidențiate prin metoda cantitativ-valorică: materii prime, materiale consumabile, produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. De asemenea, nu se declară obiectele de inventar, indiferent dacă sunt date sau nu în folosință. În cadrul subsecțiunii Products nu se declară stocurile evidențiate în gestiune prin metoda global-valorică. Informațiile cu privire la serviciile aferente subsecțiunii Products din secțiunea MasterFiles nu sunt obligatorii a fi raportate, decât în măsura în care contribuabilul dorește acest aspect. Așadar, normele legale nu prevăd măsuri de modificare a manierei de evidențiere a stocurilor în ideea trecerii de la metoda global-valorică la metoda cantitativ-valorică în context RO e-SAF-T. Stocurile se declară valoric în cadrul fișierului standard. Speța 2 Program de gestiune stocuri VS program de contabilitate...sau dubla evidență. Interconexiune sau deconectare O entitate care desfășoară activitate de comerț cu produse de îmbrăcăminte ține în regim propriu evidența primară prin intermediul unei aplicații online de gestiune stocuri. Serviciul de contabilitate preia datele doar valoric și recurge la descărcarea în contabilitate în baza rapoartelor primite din cadrul aplicației respective. Întrebarea care se pune în contextul obligativității RO e-SAF-T începând cu 1 ianuarie 2025 este dacă survine obligativitatea menționării codurilor statistice? Serviciul contabilitate va fi obligat la preluarea stocurilor din cadrul programului de gestiune în programul de contabilitate pentru a figura toate operațiunile legate de acestea? Răspuns: Conform prevederilor normative, expuse pe larg în cadrul materialului anterior postat prin intermediul blogului nostru cu privire la declarația de stocuri, aceasta se depune la cererea organelor fiscale. Se încadrează așadar în categoria raportărilor efectuate la cerere. Ce trebuie să cunoaștem este faptul că există anumite aspecte specifice referitoare la subsecțiunile declarației de stocuri: - De pildă, în cadrul subsecțiunii 2.10 PhysicalStock este solicitat codul intern al produsului preluat din fișa de magazie. Subsecțiunea 2.9 Products presupune raportarea codurilor NC pentru bunurile care fac obiectul: tranzacțiilor de import/export, achiziții/livrări de produse alimentare asupra cărora se aplică cota redusă de TVA, mișcări intracomunitare a bunurilor care fac obiectul raportării intrastat, tranzacții cu produse accizabile etc. Oricum, în cadrul subsecțiunii Products se declară doar stocurile evidențiate prin intermediul metodei cantitativ-valorice sau operativ-contabile. Nu cuprindem aici aspecte legate de obiectele de inventar, indiferent că acestea sunt sau nu date în folosință. Nu există nici obligativitatea raportării serviciilor în cadrul subsecțiunii Masterfiles. Ce trebuie să cunoaștem este faptul că raportarea SAF-T nu impune obligativitatea utilizării unei anumite metode de evidență a stocurilor. Este important însă să obținem asigurări cu privire la aspectul evidenței detaliate a stocurilor în vederea raportării. Astfel, recomandarea în acest sens este ca evidența primară a societății să vizeze generarea unor coduri interne pentru produsele comercializate și raportarea soldurilor la finele perioadei sau preluarea stocurilor din programul de gestiune în cadrul programului de evidență contabilă. Cheia ar fi interconexiunea dintre sistemele de evidență a companiei. Nu putem să omitem în acest sens posibilitatea existenței unei aplicații de gestiune cu funcții integrate. Nu vorbim așadar în niciun caz despre deconectarea în vreun sens de la soluții digitale. Companiile viitorului nu vor mai putea exista în afara informatizării și a soluțiilor furnizate de aceasta. Pe fondul raportării SAF-T acest aspect se acutizează. Speța 3 Metoda global-valorică și metoda cantitativ-valorică. Impactul asupra raportării stocurilor O companie are ca obiect de activitate comercializarea produselor de îmbrăcăminte. Comercializarea acestora are loc prin intermediul magazinului propriu de desfacere dar și online, prin intermediul site-ului propriu. Maniera de evidență a stocurilor este global-valorică, descărcarea de gestiune realizându-se pe baza cotei medii de adaos. Furnizorii mărfurilor sunt preponderent din România, însă compania achiziționează îmbrăcăminte și din Germania. Întrebarea este dacă entitatea trebuie să treacă la metoda de evidență cantitativ-valorică și să atribuie coduri NC pentru produsele din stoc pentru a asigura o raportare corectă SAF-T? Răspuns: Cu privire la speța analizată, trebuie să menționăm faptul că legislația în vigoare nu aduce mențiuni asupra necesității modificării metodei de evidență a stocurilor. ANAF aduce clarificări cu privire la faptul că în subsecțiunea Products nu se raportează stocurile evidențiate prin metoda global-valorică. Ordinul 1783/2021 aduce lămuriri cu privire la statusul special de care beneficiază Declarația de Stocuri, prin transmiterea la cerere a acestuia de către contribuabili. Pentru gestiunea global-valorică nu este necesară codificarea produselor funcție de codurile NC. Ar intra în discuție acest aspect doar pe fondul evidențierii stocurilor prin metoda cantitativ-valorică. Dacă entitatea trece la această metodă, este obligatorie notarea codurilor NC mai ales având în vedere operațiunile de achiziție a mărfurilor de la un partener din afara României (UE). Iată așadar 3 spețe de actualitate din sfera RO e-SAF-T declarația de stocuri cu care te poți confrunta la un moment dat în parcursul raportării. Un lucru este clar. Până la descifrarea sistemului RO e-SAF-T mai este cale lungă. Ce știm cu certitudine este faptul că fiecare ,,elucidare” a unor aspecte conduce spre înțelegerea mecanismelor care stau la baza funcționalității sistemului, cu pași mici, dar siguri. Referințe principale de informare Rentrop & Straton, SAF-T pentru contribuabilii mici, Material în format electronic, ISBN 978-606-47-1401-5. Întrebări frecvente și răspunsuri specifice schemei SAF-T, Document de asistență pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D406 fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Versiunea 1.2, București, aprilie 2022, material în format electronic, disponibil la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Intrebari_rasp_specifice_SAF-T_v_1_2_200422.pdf
0

Configurare și trimitere e-Transport în SPV

1. Configurare coduri vamale Codurile vamale sau codurile NC se configurează la fel în cadrul programului de facturare și sunt valabile pentru ambele sisteme, e-Factura și e-Transport. Anume: în Configurare - Integrări – eFactura din tabul de Coduri Produse. Din această fereastră, puteți opta unde doriți să completați acest cod, alegând una din coloanele: Observații 1 – 6 sau în unul din câmpurile de coduri: Cod EAN, Cod SKU sau Alt Cod si veți selecta ca în imaginea alăturată tipul de câmp din e-Factura CommodityClassification și apoi la lista de coduri:  NC (B2B) ‘TSP’ Astfel, se vor completa în coloana de Observatii 1 codurile vamale sau codurile NC. La următorul pas va trebui ca în cadrul meniului Nomenclator Produse, să selectați la fiecare produs, codul lui vamal (categoria din care face parte): Se poate folosi editarea multiplă a produselor și se poate pune un cod vamal la mai multe produse selectate: Se selectează produsele dorite; Se apasă iconița de editare.   2. Introducere e-Transport În meniul Alte Documente trebuie să vă apară opțiunea de e-Transport. Dacă nu vă apare, atunci trebuie activat modulul de eTransport din fereastra de Configurare Aplicație: Practic perntru declararea unui etransport se introduc datele cerute: Tip operațiune; Scop operațiune; Partener comercial; Organizator Transport; Data transport data când începe efectiv transportul; această dată nu poate fi mai mică decât data curentă și nici mai mare de termenul de 3 zile față de data curentă. vehicul și Nr. Remorcă; maxim 2 remorci Lista de produse transportate cu cod NC și greutate brută și netă; Start traseu; Final Traseu; Documentele ce stau la bază – de exemplu facturi, CMR. În cazul în care datele nu sunt introduse corect, aplicația vă anunță greșeala și ce anume trebuie corectat în acel etransport: - în exemplul de mai jos, aplicația de facturare online ne avertizează că nu putem introduce un Export, dacă Partenerul este din UE și anume România. Pentru a corecta, trebuie intrat în Nomenclatorul de Clienți și pusă țara corectă, pentru acel Partener. Dacă se dorește salvarea datelor e-Transportului până în acest moment, se va apăsa “Salveaza Draft” și se vor salva datele introduse pană atunci în baza de date, urmând ca ulterior utilizatorul să revină si să  modifice toate datele eronate și să salveze în baza de date!   3. Trimitere e-Transport în SPV Se selectează etransportul dorit și se apasă pe butonul e-Transport de sus (similar ca la trimiterea eFactura). - după apăsarea butonului, va apărea statusul “Trimis” iar după câteva minute, aplicația citește automat răspunsul primit de la ANAF și modifică statusul în “Trimis OK” (se primește codul UIT) sau “Erori Validare”.   4. Valabilitate e-Transport și modificări permise în SPV Termenul de valabilitate al unui cod UIT este de 5 zile calendaristice, excepție făcând codul UIT pentru transportul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit pe teritoriul României, de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România până la locul de descărcare spre depozitare sau pentru formarea unui nou etransport pe teritoriul național, sau pentru transportul pe teritoriul național al bunurilor în cadrul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer și transportul bunurilor reprezentând stocuri la dispoziția clientului. Pentru aceste excepții, valabilitatea codului UIT este de 15 zile calendaristice. Codul UIT poate fi obținut cu maxim 3 zile înainte de data declarată pentru începerea transportului. În acest termen, sunt permise orice fel de modificări asupra respectivului transport. După acest termen, al datei declarate, singura modificare permisă pentru un cod UIT, este Numarul de Înmatriculare al vehiculului sau al remorcii.   5. Printare cod QR pentru e-Transport Se selectează e-Transportul dorit și se apasă pe imprimantă. Şi astfel se va printa un formular cu toate datele introduse, inclusiv codul QR pentru codul UIT primit: Model PDF de e-Transport cu codul QR tipărit (cod UIT)   6. Confirmare sau infirmare e-Transport Se intră pe eTransportul respectiv în perioada de valabilitate a acestuia și se confirmă sau infirmă conform imaginii alăturate. Se apasă butonul Confirmă pentru a trimite opțiunea dvs.
0