Totul despre codurile NC

Minibroșură de informare cu privire la utilizarea acestora. RO E-factura și RO e-transport

 

De când cu apariția noilor paradigme ale digitalizării fiscale, tumultul de informații care te asaltează constant te fac să te simți ca într-un roller-coaster al schimbărilor legislative greu de oprit. Adevărul este că aspectul conformității fiscale devine un modul în dreptul căruia este tot mai dificil de asociat statusul ON. Pentru o serie de companii autohtone, în cazul acestui parametru este destul de provocator de realizat comutarea din statusul OFF în ON. Totuși, acest aspect este un imperativ al tuturor afacerilor care doresc atingerea performanței și asigurarea continuității activității. Oricum, pas cu pas, etapă cu etapă, orice companie poate să realizeze lin trecerea care să confere toate premisele pentru ca aspectul legalității și al conformității fiscale să nu mai reprezinte un deziderat ci un fapt împlinit al fiecărui contribuabil.

Un lucru este cert. Schimbările legislative nu sunt o surpriză. Ce nu poți cu adevărat intui este caracterul rareori predictibil al acestora. Din spectrul limbajului codificat în legătura cu care unii antreprenori manifestă reticență considerabilă, fac parte și codului NC și CPV. Prin intermediul acestui material, ne propunem să punem în dreptul aspectelor legate de NC statusul ON prin conturarea minibroșurii de informare referitor la conjuncturi concrete în care se impune utilizarea acestor coduri raportat la utilizarea sistemului RO e-Factura și RO e-transport.

Pe scurt!
De ce este necesar să cunoști utilitatea codurilor NC în calitate de antreprenor?
Care este rolul utilizării codurilor NC?
Care sunt principalele categorii de produse cu risc fiscal ridicat?
Care este abordarea cu privire la codurile NC în context RO e-factura?
Care sunt câmpurile asociate codurilor produselor cu risc fiscal ridicat aferente RO e-facturii?
Cum ne raportăm la codurile NC atunci când utilizăm sistemului RO e-transport?

De ce este necesar să cunoști utilitatea codurilor NC în calitate de antreprenor?

În primul rând, este necesar să decodificăm abrevierea acestui concept. Astfel, NC face trimitere la Nomenclatorul combinat. Acesta reprezintă o listă comprehensivă de coduri asociate mărfurilor în sensul clasificării acestora, care este utilizat la nivelul Uniunii Europene pentru a facilita comerțul internațional și realizarea de statistici comerciale.

Odată cu apariția paradigmelor digitalizării fiscale și cu inserarea obligativității utilizării acestor coduri în anumite situații, antreprenorii au alunecat pe o pantă a necunoscutului. Adevărul este că temerea antreprenorilor cu privire la asimilarea aspectelor arondate acestor coduri este oarecum justificată. Informațiile regăsite pe această temă nu sunt foarte clare, aspect care induce și mai multă ambiguitate. Utilizarea acestor coduri este însă esențială în România pentru conformare fiscală și vamală, mai ales dacă discutăm despre produsele cu risc fiscal ridicat.

Codurile NC fac trimitere la un sistem bine organizat, definit și standardizat cu privire la clasificarea mărfurilor. Pentru tine, ca antreprenor, necesitatea cunoașterii cadrului în ceea ce privește aspectele utilizării codurilor NC este esențială în vederea conformării din punct de vedere legislativ.

Care este rolul utilizării codurilor NC?

Caracterul de popularitate al acestor coduri a fost contrastat de implementarea sistemului național RO e-factura. Codurile NC se utilizează în raport cu agenții economici privați. Acestea sunt corelate la produsele pentru care se identifică un grad ridicat al riscului fiscal. Lista produselor în cazul cărora se identifică acest risc a fost reglementată prin intermediul Ordinului nr. 12/2022 privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, pentru care se transmit facturile emise conform Ordonanței de Urgență nr. 120/2021 privind aspectele principale legate de transmiterea facturilor în cadrul sistemului național.

Info point!
Produsele cu risc fiscal ridicat sunt acele categorii de bunuri asupra cărora se remarcă un nivel ridicat de expunere din punct de vedere a evaziunii și fraudei fiscale. Aceste categorii de bunuri trec printr-un proces de evaluare continuă, astfel încât lista predefinită poate să sufere o serie de modificări periodice.

Care sunt principalele categorii de produse cu risc fiscal ridicat?

Așa cum menționam, Ordinul nr. 12/2022 precizează principalele categorii de produse cu risc fiscal ridicat care trebuie declarate în cadrul RO e-facturii. Categoriile acestor bunuri sunt redate de:

  1. Legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile;
  2. Băuturi alcoolice;
  3. Construcții noi;
  4. Produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș);
  5. Îmbrăcăminte și încălțăminte.

Identificăm astfel 5 mari categorii de bunuri cu risc fiscal ridicat care sunt delimitate în subcategorii precum:

  • COD NC de la 0701-0714 inclusiv Legume comestibile și anumite rădăcini și tuberculi;
  • COD NC de la 2203-2208 inclusiv Băuturi, băuturi spirtoase;
  • COD NC 2505 – Nisipuri naturale de orice fel, chiar colorate;
  • COD NC 6215 – Cravate, papioane și fulare-cravată;
  • COD NC 6112 – Treninguri, combinezoane și costume de schi și costume, chiloți și slipuri de baie, tricotate sau croșetate.

Evident, lista acestor coduri este exhaustivă, și aceasta poate fi regăsită prin accesarea actului normativ principal care consemnează toate produsele cu risc fiscal ridicat, și anume OPANAF 12/2022, pe baza link-ului de acces: https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/250346.

Care este abordarea cu privire la codurile NC în context RO e-factura?

În ceea ce privește utilizarea codurilor NC pentru marcarea facturilor emise și transmise în cadrul RO E-facturii, conform recomandărilor ANAF, este indicat să fie consemnate la nivelul unui minim de detaliu. La momentul actual, știm că pentru toate produsele comercializate de noi ori serviciile prestate, indiferent de tipul de client (persoană fizică ori persoană juridică), există obligativitatea încărcării facturii emise în cadrul sistemului RO e-factura. Acest aspect include categoric și produsele cu risc fiscal ridicat. Astfel, nu se mai realizează distincția între tipurile de produse facturate și cele pentru care există obligativitatea transmiterii în cadrul platformei. Totuși, pentru delimitarea clară a produselor cu risc fiscal ridicat, specialiștii recomandă codificarea acestora conform codurilor NC la momentul emiterii facturii.

Având în vedere precizările ANAF cu privire la aspectul completării codurilor aferente produselor cu risc fiscal ridicat, specialiștii în domeniul fiscalității consideră că nu este un element cu caracter obligatoriu de consemnat în cadrul facturilor emise și încărcate în cadrul sistemului însă acestea pot fi trecute în factură pentru a marca produsele pentru care se identifică un risc fiscal ridicat conform listei codurilor NC. Deci, aspectul completării codurilor asociate produselor cu risc fiscal ridicat este un element cu caracter de opționalitate, însă, pentru transparentizarea informațiilor transmise prin intermediul sistemului este indicat să corelăm bunurile cu risc fiscal ridicat codurilor specifice.

Care sunt câmpurile asociate codurilor produselor cu risc fiscal ridicat aferente RO e-facturii?

Pentru a completa câmpurile aferente codurilor de produse, corelăm informațiile legate de produsele cu risc fiscal ridicat câmpurilor BT-156-Identificatorul cumpărătorului articolului și BT-157-Identificatorul standard al articolului. Codurile specifice bunurilor cu risc fiscal ridicat trebuie să fie configurate în cadrul programului de facturare. Pentru exemplificarea manierei de codificare a produselor funcție de aceste coduri în cadrul aplicației Facturis, te invităm să accesezi link-ul următor: https://facturis-online.ro/e-transport/configurare-si-trimitere-e-transport-in-spv.html.

Cum ne raportăm la codurile NC atunci când utilizăm sistemului RO e-transport?

Atunci când discutăm despre relația coduri NC și sistemul RO e-transport, trebuie să cunoști faptul că declararea datelor în cadrul sistemului este indispensabil legată de operațiunea de marcare a bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul transportului. Cu toate că discutăm despre aceeași problematică, atunci când vorbim despre raportarea acestor coduri în RO e-transport, aspectul îmbracă o nuanță ușor diferită. Astfel, așa cum ANAF  a stabilit o listă cu produsele ce se marchează în cadrul RO e-facturii drept bunuri cu risc fiscal ridicat, la fel identificăm și pentru RO e-transport. Astfel, prin intermediul OPANAF 802/2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport, sunt stabilite cele 8 categorii de bunuri cu risc fiscal ridicat care fac obiectul monitorizării prin intermediul RO e-transport.

Astfel, lista aferentă produselor cu risc fiscal ridicat, bunuri catalogate prin intermediul Nomenclatorului combinat, care trebuie declarate prin intermediul RO e-transport poate fi vizualizată în cele ce urmează:

  1. Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, care se încadrează la codurile NC de la 0701 la 0714 inclusiv;
  2. Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni, care se încadrează la codurile NC de la 0801 la 0814 inclusiv;
  3. Băuturi, lichide alcoolice și oțet**, care se încadrează la codurile NC de la 2201 la 2208 inclusiv;
  4. Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment, care se încadrează la codurile NC 2505 și 2517;
  5. Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6101 la 6117 inclusiv;
  6. Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6201 la 6212 inclusiv și la codurile NC de la 6214 la 6217 inclusiv;
  7. Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole, care se încadrează la codurile NC de la 6401 la 6405 inclusiv;
  8. Fontă, fier și oțel, care se încadrează la codurile NC 7213 și 7214.

Un aspect de care suntem siguri că nu ești străin este legat de faptul că prin intermediul sistemului RO e-transport sunt monitorizate transporturile rutiere privind bunurile cu risc fiscal ridicat precum și transporturile internaționale de bunuri. Ce este bine de știut, este faptul că oricărui produs îi poate fi asociate coduri atunci când acestea sunt raportate în cadrul RO E-facturii sau RO e-transport.

Dacă ne referim strict la maniera de preluare a acestor coduri în cadrul aplicației RO e-transport gestionată de către echipa Facturis, atunci trebuie să menționăm faptul că procesul de configurare a acestor coduri se realizează la fel în cadrul programului, fiind valabil atât pentru sistemul RO e-factura cât și pentru sistemul RO e-transport, și anume Configurări-Integrări-Efactura din tabul de Coduri Produse. Aceste coduri pot fi introduse la fiecare adăugare de produs în cadrul aplicației RO e-transport sau se pot adăuga în cadrul Nomenclatorului de produse.

Există o serie de discuții cu privire la problematica extinderii listei de bunuri cu risc fiscal ridicat care trebuie declarate prin intermediul RO e-transport. Ce putem însă menționa, este faptul că la momentul actual ordinul care reglementează aceste aspecte nu a fost actualizat cu acea listă cuprinsă în cadrul unui proiect de lege.

Nomenclatorul privind codul NC este cuprins prin intermediul Regulamentului (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, ultima variantă actualizată a acestuia fiind din data de 1 ianuarie 2025. (mențiunea cu privire la nomenclator apare doar în ordinul care reglementează produsele cu risc fiscal ridicat corelate la sistemul RO e-transport)

Info point!
La nivel structural, lista produselor cu risc fiscal ridicat prevăzută pentru declararea în cadrul RO e-factura diferă de cea a produselor care trebuie declarate în cadrul RO e-transport, în prima situație identificăm 5 clase de produse iar în ce-a dea doua 8 clase.

Cunoaștem faptul că aspectele legate de utilizarea acestor coduri pot fi greu de asimilat de către utilizatorii sistemelor RO e-factura și RO e-transport. De aceea, noi, echipa Facturis Online suntem alături de antreprenorii care doresc sporirea nivelului de conformare fiscală prin furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru atingerea acestui standard precum și prin asistență tehnică proiectată spre nevoile clienților. Totul pentru ca navigarea prin multitudinea de noi concepte asimilate modernității să se realizeze fără mari impedimente.

 

Referințe principale de informare

  1. Ordinul nr. 802 din 29 aprilie 2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport, Publicat în  Monitorul Oficial nr. 430 din 3 mai 2022.
  2. Ordinul nr. 12 din 6 ianuarie 2022 privind stabilirea produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, Publicat în Monitorul Oficial nr. 27 din 10 ianuarie 2022.
  3. Ordonanță de urgență nr. 41 din 8 aprilie 2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normativ, Publicat în Monitorul Oficial nr. 356 din 11 aprilie 2022.
  4. Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/1987/2658/oj.
0
Articole similare :

Totul despre NIR - Nota Intrare Receptie

Nota de intrare receptie si constatare de diferente, mai cunoscuta drept NIR, este documentul pentru receptia bunurilor aprovizionate si, in acelasi timp, este si un document justificativ pentru incarcarea in gestiunea stocurilor. Documentul se intocmeste de catre comisia de receptie…
0
Ultimele articole RO-eFactura:

Reperarea autofacturii pe traseul sistemului național RO e-Factura

Unul dintre documentele a cărui rol se menține pe traseul facturării electronice redefinit semnificativ sub egida sistemului național RO e-Factura este reprezentat de autofactura. Pe traseul remodelării procesului de facturare sub apanajul paradigmei informaționale RO efactura un alt reper de…

E-factura des (cifrată). Data exigibilitate (BT-7, BT-8) Episodul II

Din episodul anterior….https://ro-efactura.ro/e-factura-des-cifrata-data-exigibilitate-bt-7-bt-8-episodul-i/ Odată cu apariția RO efacturii, problematica descifrării tainelor sistemului se află permanent în atenția antreprenorilor. Unul dintre aceste aspecte cu incidență asupra altor sisteme de digitalizare fiscală este legat de completarea corectă a câmpurilor specifice sistemului RO…