
Metoda inventarului intermitent (II) – Broșură informativă pentru antreprenorii avizați. Episodul II
Aspectele contabile ale unei companii reprezintă motorul principal fără de care acestea nu pot funcționa armonios. În afara prioritizării acestora, compania ta poate avea numeroase probleme legate de gestionarea activității precum și cu instituțiile statului, atunci când discutăm despre stabilirea taxelor și impozitelor specifice fiecărui tip de companie, funcție de caracteristicile vectorului fiscal. Unul dintre aspectele principale arondate metodei contabilității este reprezentat de inventar. De maniera prioritizării acestuia depinde conturarea unei imagini fidele cu privire la situația faptică a elementelor de activ, capitaluri proprii și datorii.
Episodul anterior a evidențiat câteva elemente principale de care trebuie să ții cont atunci când aplici metoda inventarului intermitent. De la cadrul general de aplicare, la documente justificative, metoda de calcul a ieșirilor de stocuri, metoda inventarului intermitent se subscrie unei proceduri incluse în cadrul manualului de politici contabile al companiei.
În episodul de astăzi, vom face referire la aspecte care guvernează decizia de adoptare a metodei inventarului intermitent în detrimentul metodei inventarului permanent. Sau invers. Sunt câteva aspecte de care este bine să ții cont în acest sens. Ce trebuie să ai în vedere este faptul că nu există constrângeri cu privire la aplicarea unei anumite metode, dintre cele două puse în discuție. Fiecare factor decizional al afacerii trebuie să stabilească proprii parametrii funcție de care va alege aplicarea unei anumite metode dintre cele două expuse. Decizia trebuie însă justificată pe fundamente clar ancorate la realitatea economică a afacerii.
Pe scurt!
Contraste. Inventar intermitent VS inventar permanent
De ce să aleg metoda inventarului intermitent?
Totuși, care sunt diferențele care separă cele două metode?
Mai rămâne o întrebare. Cum ne raportăm la metoda inventarului intermitent pe fondul RO e-SAF-T?
Întrebări și răspunsuri. Metoda inventarului intermitent si RO e-SAF-T. Învățăminte din experiențele antreprenoriale
Trebuie să mai transmit declarația RO e-SAF-T de stocuri dacă aplic metoda inventarului intermitent?
Dacă aplic metoda inventarului intermitent trebuie să țin o evidență clară a fișelor de magazie?
Când trebuie să efectuez inventarierea dacă aplic metoda inventarului intermitent?
Sunt obligat să aplic o anumită metodă de evaluare a stocurilor în contextul declarației RO e-SAF-T?
Contraste. Inventar intermitent VS inventar permanent
Unul dintre principalele neajunsuri ale metodei inventarului intermitent este legată de imposibilitatea cunoașterii stocului de marfă, indiferent de moment, spre deosebire de cealaltă metodă, care, odată aplicată, permite cunoașterea la orice moment al stocului, atât cantitativ cât și valoric. Este un neajuns care nu poate fi contracarat prin intermediul niciunei modalități și care sporește riscul de sustragere a unor stocuri din cadrul gestiunii. Fără a fi o regulă general valabilă, metoda inventarului intermitent se aplică în cadrul entităților mici și mijlocii din considerente legate de costurile reduse și metodologie simplificată dacă discutăm despre aplicarea efectivă a acestuia.
Acestea ar fi câteva dintre elementele principale de care trebuie să ținem cont atunci când discutăm despre metoda inventarului intermitent. Așa cum spuneam există anumite situații specifice care impun alegerea metodei inventarului intermitent. În continuare vom explora principalele rațiuni care stau la baza alegerii unei astfel de metode de inventariere.
De ce să aleg metoda inventarului intermitent?
Deși există anumite situații specifice care impun utilizarea inventarului intermitent, totuși apelul la această metodă poate fi justificată de câteva aspecte, care conturează caracteristicile principale ale metodei:
Metoda Inventarului Intermitent în 3M
- Minimalistă-nu necesită realizarea unor operațiuni complexe și a unei gestiuni riguroase prin prisma contabilizării la nivelul cheltuielilor stocurilor inventariate prin intermediul acestei metode;
- Maleabilă-este destul de ușor de pus în practică, nu necesită un volum mare de muncă;
- Minusuri nefiscalizate-lipsurile și deprecierile rezultate ca urmare a aplicării metodei nu sunt fiscalizate.
Iată dar, cei 3M conturați de noi pentru ca tu să înțelegi mai bine care este incidența aplicării metodei inventarului intermitent asupra activității derulate de tine.
Totuși, care sunt diferențele care separă cele două metode de inventar?
Când discutăm despre cealaltă metodă de inventariere, și anume metoda inventarului permanent trebuie să știi faptul că aceasta diferă considerabil de inventarul intermitent. Pe înțeles antreprenorului, intermitent înseamnă cu o regularitate bine definită, care nu are loc în mod constant, pe când permanent, vizează o practică bine definită, impusă de o frecvență crescută.
Principala diferență dintre metoda inventarului intermitent și cea a inventarului permanent este redată de maniera de contabilizare a stocurilor. Așa cum spuneam, pentru prima metodă, contabilizarea stocurilor se realizează prin intermediul conturilor de cheltuială, așa încât imaginea faptică a stocurilor nu beneficiază de transparență, spre deosebire de metoda inventarului permanent, unde discutăm despre cunoașterea la orice moment a stocului de marfă, materie primă, produs finit deoarece le vom contabiliza prin intermediul conturilor din clasa 3.
Adevărul este că metoda inventarului permanent este mult mai populară decât cea a inventarului intermitent, având în vedere aspectul transparenței informațiilor legate de stocuri precum și a diminuării riscului de sustrageri și de erori. Dacă dorești să menții un control riguros asupra gestiunii de stocuri, atunci vei alege metoda inventarului permanent. Aceasta îți va permite să cunoști oricând, atât cantitativ cât și valoric, valoarea stocurilor deținute. Nu este un aspect față de care antreprenorii pot manifesta indiferență. Contează semnificativ să avem o imagine cât mai transparentă asupra acestor aspecte, întrucât, cele mai multe companii au de gestionat un stoc de marfă, de materie primă sau de produse finite.
Info point! Nu uita să menții consecvența metodei alese. Este foarte important ca metoda inventarului permanent sau a celui intermitent să fie aplicată constant, astfel încât să avem o imagine care să fie definită de constanță pentru a putea asigura comparabilitatea informațiilor.
Mai rămâne o întrebare. Cum ne raportăm la metoda inventarului intermitent pe fondul RO e-SAF-T?
Prin consultarea ghidului de asistență în ceea ce privește depunerea declarației D406, regăsim câteva spețe cu privire la metoda inventarului intermitent și incidența acesteia asupra întocmirii declarației RO e-SAF-T. Folosirea inventarului intermitent va avea incidență asupra înregistrărilor efectuate și raportate în cadrul secțiunii 3 GeneralLedgerEntries, mișcări raportate în cadrul secțiunii 4 SourceDocuments, subsecțiunea Movement of Goods. Aceste secțiuni cuprind datele raportate din cadrul înregistrărilor contabile, în manieră identică, pe baza documentelor justificative și a nomenclatoarelor specifice raportării RO e-SAF-T. Cum se realizează raportarea stocurilor în cadrul acestor secțiuni și subsecțiuni? Răspunsul îl regăsim tot în cadrul documentului de asistență și este ghidat de principiul raportare pliată pe înregistrare. Adică, vom raporta exact informațiile înregistrate în cadrul evidențelor operative ale companiei. Dacă ne referim la subsecțiunea Mișcări de bunuri, intrările de stocuri se raportează pe baza inventarului efectuat la finele perioadei prin folosirea tipului de mișcare 180 Alte tranzacții. Nu vom raporta achizițiile pe baza de factură în cadrul acestei subsecțiuni, pe baza normelor inventarului intermitent.
Întrebări și răspunsuri. Metoda inventarului intermitent si RO e-SAF-T. Învățăminte din experiențele antreprenoriale
Știm faptul că una dintre cele mai de impact surse de inspirație pentru antreprenori este reprezentată de experiența pragmatică a altor deținători de afacere. De aceea, am sintetizat pentru tine cel mai des adresate întrebări de către cei care la momentul actual sunt înrolați pe câmpul de luptă al paradigmei RO e-SAF-T.
- 1. Trebuie să mai transmit declarația RO e-SAF-T de stocuri dacă aplic metoda inventarului intermitent?
Declarația de stocuri D406 se transmite doar la cererea organelor fiscale. Aceasta se depune pentru o anumită perioadă de referință, ținând cont de anumite elemente specifice. Obligativitatea transmiterii revine chiar și acelor categorii de entități care aplică metoda inventarului intermitent. Astfel, nu există la momentul actual nicio prevedere care să scutească contribuabilii care optează pentru această metodă pentru depunerea acestei declarații. Deci, până la momentul apariției altor prevederi, va trebui să depui această declarație și dacă aplici metoda inventarului intermitent.
- 2. Dacă aplic metoda inventarului intermitent trebuie să țin o evidență clară a fișelor de magazie?
Aplicarea metodei inventarului intermitent nu impune utilizarea fișei de magazine întrucât inventarul se realizează la sfârșitul lunii și nu comensurăm consumurile pe parcursul perioadei. Fișa de magazie este obligatoriu a fi completată doar în cazul în care utilizăm metoda inventarului permanent, atunci când în contabilitate se înregistrează prin intermediul conturilor din clasa 3 de conturi intrările și ieșirile de stocuri. Dacă discutăm despre inventarul intermitent, așa cum menționat și în materialul anterior, avem în vedere înregistrarea operațiunilor legate de stocuri prin intermediul conturilor din clasa 6 de conturi. Din punct de vedere procedural, lucrurile sunt mai simple, însă există o anumită penurie de informație identificată pe direcția lipsurilor în gestiune, întrucât nu putem determina la orice moment existența valorică a stocurilor în gestiune.
- 3. Când trebuie să efectuez inventarierea dacă aplic metoda inventarului intermitent?
Dacă aplici metoda inventarului intermitent trebuie să cunoști faptul că inventarierea stocurilor are loc conform politicilor contabile însă nu mai târziu de finele perioadei de raportare pentru care trebuie să determini obligațiile fiscale. Este indicat să ții cont de aceste termene, pentru a te ralia tuturor modificărilor legislative și a spori gradul de conformitate legală.
- 4. Sunt obligat să aplic o anumită metodă de evaluare a stocurilor în contextul declarației RO e-SAF-T?
O întrebare destul de frecvent adresată de către antreprenori este cea legată de obligativitatea aplicării unei anumite metode de inventariere în detrimentul alteia. Această întrebare apare cel mai adesea în contextul apariției obligațiilor declarative legate de RO e-SAF-T. De ce această întrebare? Deoarece metoda inventarului permanent presupune o raportare mai complexă decât cea a inventarului intermitent. Ce ar trebui așadar să cunoști pe această latură? Legislația în vigoare la momentul actual nu constrânge antreprenorii să utilizeze o metodă de inventariere în detrimentul celeilalte. Adică, nu ești obligat să utilizezi metoda inventarului permanent dacă necesitățile tale de informare în ceea ce privește stocurile se pliază celeilalte metode de inventariere.
Aspectele legate de cele două metode de inventariere a stocurilor nu sunt foarte intens dezbătute în cadrul mediului de afaceri autohton. Totuși, interesul în această direcție este tot mai crescut, mai ales pe fondul apariției fenomenului RO e-SAF-T. Ca antreprenor, este bine să fii informat, pentru a acționa în cunoștință de cauză și a adopta metode, tehnici și instrumente care să se plieze pe tipul de activitate derulat.
Referințe principale de informare
- Revista Ceccar Business Magazine, Inventarul permanent versus inventarul intermitent, nr. 7/2018, material în format electronic disponibil la adresa: https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/inventarul-permanent-versus-inventarul-intermiten t/a/pB0klVeMgbnWYyI4Gvz7.
- Codul fiscal din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015), Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015.
- Ordinul nr. 2.861 din 9 octombrie 2009, pentru aprobare Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, Publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009.
- Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991 (**republicată**), Publicat în Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2008.
- Portal Contabilitate.ro, Spețe din sfera metodei inventarului intermitent, în format electronic, disponibil contracost la adresa: https://www.portalcontabilitate.ro/procedura-pentru-metoda-inventarului-intermitent-198069.htm.
- Ordinul nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 (*actualizat*) pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, (actualizat până la data de 1 februarie 2017*).
MAI
2025