e-Factura persoane fizice (CNP)

e-Factura persoane fizice: Și dacă nu trebuie să emiți și să trimiți tu e-Factura?

Autofactura - cum poți legal să nu emiți sau să transmiți e-Factura dacă ești un mic fermier, agricultor sau ai venituri din drepturi de autor Persoanele fizice care emit facturi și se identifică fiscal cu CNP-ul, vor trebui ca începând cu data de 1 iunie 2026 să emită facturi și să le trimită în sistemul RO e-Factura. De ce este acest lucru o corvoadă pentru mulți dintre ei? Pentru că în această categorie de persoane intră atât proprietarii de pana la 7 camere care închiriază în regim hotelier, fotografii, creatorii de conținut, persoane care obțin venituri din drepturi de autor, instructori independenți, etc. (găsiți detaliate toate categoriile in articolul de aici: link), cât și micii fermieri. Aceștia din urmă sunt cea mai defavorizată categorie de persoane. De ce spunem asta? Un exemplu dintr-o mie: Imaginați-vă că la țară, avem o mamaie și un tataie care au 3 vaci pe care le mulg. Prin sat trece în fiecare zi colectorul sau procesatorul să ridice laptele de la ei, plus alți câțiva vecini care vindeau și ei lapte, brânză, fructe, etc. Cum funcționa până acum: mamaie cu tataie notau în carnetul de producător agricol eliberat de primărie data, cantitatea de lapte și cui au dat. Semnau și ei și colectorul și cam asta era toată \"birocrația\" lor fiscală. Când se umplea carnetul, îl duceau la primărie, îl verificau și luau altul. Nici o factură, nici un calculator, nici un ANAF. Acest lucru nu va mai funcționa de la 1 iunie 2026. Mamaie cu tataie vor trebui să emită e-Factura. Din acest an, primăriile sunt obligate să transmită trimestrial către ANAF activitatea fermierilor cu date din carnetele de comercializare, și nu numai, deci obligativitatea nu poate fi ocolită. Și acum întrebarea care a bulversat pe toată lumea implicată în acest proces este: Cum să emită mamaie o factură electronică în XML, să o transmită prin SPV în sistemul RO e-Factura? Motivul amânării de trei ori consecutive a acestei obligații a fost fix acesta. S-a încercat găsirea unei soluții pentru toți acești mici fermieri, agricultori persoane fizice, deoarece sistemul RO e-Factura nu a fost conceput pentru ei, pentru oameni care nu au posibilitatea sau cunoștințele necesare să facă posibilă această e-Factura. Și atunci rămâne întrebarea ce se poate face în această situație? Ce face mamaie să își poată vinde laptele în continuare către procesatori fiind complet atehnică și lipsită de posibilități? Din punctul nostru de vedere, legal, are următoarea posibilitate: 1. Colectorul sau procesatorul face autofactura Puțini știu că autofactura este complet legală în astfel de situații și poate fi emisă de client în numele furnizorului. În cazul de față, colectorul emite autofactura pentru mamaie și o trimite în RO e-Factura. Rămâne totuși problema că deși micii fermieri, mamaie cu tataie în cazul prezentat, nu emit și nu vor trimite ei personal nici o factură în e-Factura, tot vor trebui să se înregistreze în Registrul RO e-Factura obligatoriu din SPV. Cu alte cuvinte, vor trebui să își facă SPV pe persoană fizică, cu user și parolă, pentru a se putea înregistra în Registru. Asta este condiție obligatorie și nu este discutabilă. Fără ca fermierul să fie înregistrat în Registru RO e-Factura obligatoriu, colectorul nu poate emite autofactura legal și nici nu poate deduce TVA-ul aferent achiziției. Cum se pot înregistra micii fermieri, agricultorii persoane fizice în Registrul RO e-Factura obligatoriu? Online cu ajutorul rudelor, copiilor, nepoților sau chiar cu ajutorul colectorului/procesatorului pentru ca această relație de fermier vânzător și client să mai poată exista sau la ghiseul ANAF. În acest articol am exemplificat și am oferit o soluție valabilă și legală în cazul unor bunici de la țară, mici fermieri cu certificat de producător, deoarece ei sunt \"loviți\" cel mai tare de această nouă obligație de la 1 iunie 2026. Autofacturarea funcționează perfect legal și în cazul celorlalte persoane fizice care desfășoară activitate economică și emit facturi pe CNP (ex.: drepturi de autor, fotografi, editori, profesori, influenceri, consultanți independenți, etc.) în relația directă cu un client persoană juridică. Deci salvarea de la a emite și trimite e-Facturi în SPV (de a genera factura în format XML, de a încărca manual fișierul cu factura în SPV, de a urmări validarea și de a descărca acest fișier valid pentru arhivare), vine fix prin această soluție simplă numită autofactură. Clientul tău, persoană juridică, prin faptul că tu ii cedezi drepturile de autor, ai o relație stabilă, în formă continuată cu el, poate în baza contractului dintre voi sau cu ajutorul unui act adițional la contract să emită autofactura pentru serviciile prestate de tine, persoana fizică care obține venituri pe CNP. Singura ta obligație este și rămâne în continuare să îți creezi SPV pe persoană fizică (asta în cazul în care nu ai deja pentru că ti-a trebuit să depui Declarația Unică) și să te înregistrezi în Registrul RO e-Factura obligatoriu, prin trimiterea online a Formularului 082. Nu vrei nimic din toate astea? Nici o problemă : Facturis Online are Serviciul de Imputernicit pentru Persoane Fizice, click aici (link) prin care ne ocupăm noi și îți automatizăm tot procesul e-Factura și te și înregistrăm în Registrul RO e-Factura obligatoriu. Sună-ne la 031 00 55 222 sau 0784 888 555 și ai e-Factura și Registrul RO e-Factura la un click distanță
0

Facturis Online cu Serviciul de Împuternicit pentru Persoane Fizice

Dacă ai ajuns pe această pagină, știi deja că de la 1 iunie 2026 sistemul RO e-Factura se extinde și la persoanele fizice care desfășoară activități economice și se identifică fiscal prin CNP. Este de asemenea clar și faptul că ai nevoie de o soluție concretă, nu de încă un articol cu pași despre înregistrare în SPV, în Registrul RO e-Factura, despre generarea XML-ului și încărcarea manuală, pe care nu știi cum sau nu vrei să îi faci. Facturis Online îți oferă soluția concretă și anume Serviciul de Împuternicit pentru Persoanele Fizice (Înregistrare Simplificată în SPV). Acest lucru înseamnă că oferim persoanelor fizice care desfășoară activități economice și se identifică cu CNP-ul, același nivel de automatizare în ceea ce privește e-Factura pe care îl au și persoanele juridice. De ce oferim acest serviciu? Pentru că nivelul de frustrare ai primilor noștri clienți persoane juridice (cu ei am început acest serviciu), atinsese cota maximă în ceea ce privește încercările nereușite de a achiźiționa propria semnătură electronică, instalarea driverelor, completarea formularelor ANAF și trimiterea documentelor de confirmare. Odată cu creșterea nivelului lor de frustrare, creștea și nivelul de frustrare al echipei Facturis care oferea asistență miilor de clienți pentru ceva ce nu ținea de noi și fată de care nu aveam nici un control. Așa a apărut serviciul de Înregistrare Simplificată în SPV și reprezintă înregistrarea sub formă de împuterniciți în SPV, a clienților noștri persoane juridice, în baza semnăturii noastre electronice. Serviciul de Împuternicit pentru Persoane Fizice este exact același lucru cu Înregistrarea Simplificată în SPV pe care Facturis Online o oferă clienților săi, persoane juridice deja de mai bine de 2 ani și care funcționează într-un cadru legal clar și bine definit în Termeni și Condiții de pe site. Așadar, pentru că problema în continuare nu s-a schimbat, ba dimpotrivă toată operațiunea e-Factura pentru persoane fizice s-a transformat într-o operațiune manuală și s-au înmulțit numărul persoanelor care o au, iar termenul de 1 iunie 2026 este aproape, extindem acest serviciu și îl oferim și persoanelor fizice care desfășoară activități economice și se identifică fiscal prin CNP. NU aplicația ANAF cu toți pașii manuali, NU XML descărcat manual din diferite programe, NU încărcare manuală în SPV, NU descărcare și arhivare manuală a e-Facturii validate de sistemul ANAF în calculatorul propriu, NU 3 sisteme diferite, NU timp și nervi pierduți, NU fără să ai pe cineva să te ajute să te îndrume. DA pentru emiterea facturii într-un program simplu, DA pentru trimiterea ei automată în SPV, DA pentru descărcarea și arhivarea automată a e-Facturii validate de sistemul ANAF, DA pentru că timpul pierdut și nervii tăi contează, DA pentru că ai asistență telefonică și remote din partea noastră. Ce înseamnă în detaliu acest serviciu? Facturis Online preia o parte din sarcinile tale și se înregistrează în SPV ca și împuternicit al tău folosind propria noastră semnătură electronică, ceea ce ne va permite să autorizăm aplicația de facturare să îți trimită facturile emise de tine în cadrul aplicației, direct în SPV, în sistemul e-Factura. Concret: tu îți creezi cont în programul de facturare Facturis Online; ne contactezi pentru a realiza înregistrarea la ANAF ca și împuterniciți ai tăi; autorizăm Facturis Online să transmită și să primească facturi în/din SPV-ul tău; completezi datele facturii care se vor salva automat pentru facturile viitoare; emiți si trimiți facturile în mod automat în SPV, în e-Factura; programul de facturare descarcă și arhivează automat toate facturile tale, trimise și primite în/din SPV. Simplu! Nu trebuie să te apuci să te joci cu XML-urile, să faci nimic manual sau să citești 5 ghiduri și să asculți 10 păreri diferite să fii mai confuz decât înainte. Dacă deja desfășori activități economice pe persoană fizică identificată fiscal cu CNP, nu uita că termenul maxim de înregistrare în Registrul RO e-Factura obligatoriu este 26 mai 2026. Nu amâna ca să nu intri în ilegalitate! Contactează-ne și ne ocupăm noi de toate aceste aspecte! În următorul articol, oferim o opțiune pe care puțini o cunosc și care îți poate simplifica e-Factura și viața, dacă clientul tău este o persoană juridică: autofactura. De interes în special pentru micii agricultori și pentru persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor. Titlu articol: Și dacă nu trebuie să emiți și să trimiți tu e-Factura?
0

De la 1 iunie 2026 e-Factura devine obligatorie și pentru persoanele fizice care emit facturi pe CNP

O nouă categorie de contribuabili trebuie să trimită facturile emise, în sistemul RO e-Factura. Cine este vizat de această obligație? Agricultorii persoane fizice care aplică Regimul Special pentru Agricultori și persoanele fizice impozabile care emit facturi și se identifică fiscal prin Codul Numeric Personal vor trebui ca de la 1 iunie 2026 să utilizeze sistemul e-Factura conform OUG 89/2025, careia i s-a adus o modificare a termenului de aplicare prin OUG 6/2026. Concret, acum că acest termen de amânare în vederea tranziției se apropie de final, să detaliem care sunt punctual, categoriile care ar trebui să aplice aceste noi obligații. I. Agricultorii persoane fizice care aplică Regimul Special pentru Agricultori În această categorie intră orice agricultor persoană fizică care este înscris în Registrul agricultorilor cu regim special și realizează activități de producție agricolă sau servicii agricole. Conform normelor, aceste activități și servicii sunt următoarele: - Activitățile de producție agricolă includ: a) cultura: 1. agricultură generală, inclusiv viticultură; 2. cultura pomilor fructiferi (inclusiv măslini) și a legumelor, florilor și plantelor ornamentale, atât în aer liber, cât și în sere; 3. producția de ciuperci, condimente, semințe și material săditor; 4. exploatarea pepinierelor; b) creșterea animalelor de fermă alături de cultivarea solului: 1. creșterea animalelor; 2. creșterea păsărilor; 3. creșterea iepurilor; 4. apicultura; 5. sericicultura; 6. helicicultura; c) silvicultura; d) pescuitul: 1. pescuitul în apă dulce; 2. piscicultura; 3. creșterea midiilor, stridiilor și a altor moluște și crustacee; 4. creșterea broaștelor. - Serviciile agricole includ serviciile prestate de un agricultor care utilizează munca manuală proprie şi/sau echipamentele specifice, livrarea de îngrășăminte și de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol. - Produsele agricole, adică acele bunuri rezultate din activitățile de producție agricolă. În concluzie, toți acești agricultori persoane fizice care se regăsesc în categoriile descrise mai sus și care emit facturi către societăți comerciale, cooperative, procesatori, distribuitori, etc. vor trebui să transmită acele facturi prin RO e-Factura, începând cu 1 iunie 2026. II. Alte persoane fizice impozabile identificate prin CNP Obligativitatea vizează toate persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent și se identifică fiscal prin Cod Numeric Personal (CNP). Concret, categoriile de persoane fizice care intră sub incidența noilor modificări sunt: Designeri grafici, fotografi, videografi, muzicieni, compozitori, scriitori, ilustratori, jurnaliști, persoane care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, consultanți independenți, influenceri, creatori de conținut cu activitate independentă, formatori independenți, profesori cu activitate de meditații, instructori de fitness, proprietari de locuințe care închiriază până la 7 camere nefiind obligați să mai fie organizați într-o formă juridică. În concluzie, orice formă de organizare a persoanelor fizice care desfășoară activități independente și se identifică prin CNP, intră în această categorie și vor trebui să emită și să transmită e-Factura în sistemul SPV - ANAF. Acum că am stabilit care sunt categoriile vizate, să detaliem cum pot accesa SPV-ul, respectiv sistemul e-Factura aceste categorii de persoane. Cum te înregistrezi în SPV ca persoană fizică, fără certificat digital? Amânarea obligativității emiterii facturilor și trimiterea lor în sistemul e-Factura, s-a datorat exact acestui lucru, și anume, faptul că persoanele fizice care emiteau facturi și se identificau cu CNP-ul, deși erau obligate să aibă cont în SPV pe care îl accesau cu user și parolă pentru a completa și depune Declarația Unică sau alte formulare necesare, ele nu aveau acces la sistemul e-Factura din SPV, decât dacă își achiziționau propria semnătură electronică, pe care ulterior o înregistrau la ANAF pe numele lor. S-a încercat găsirea unei soluții astfel încât aceste persoane, atât agricultorii persoane fizice care aplică regimul special, cât și persoanele fizice care emit facturi și se identifică prin CNP, să poată trimite e-Factura prin logarea la SPV, ca și până acum, cu user și parolă, fără a fi nevoie de un certificat digital calificat, adică fără acea semnătură electronică calificată. Procedura de înregistrare în SPV este una destul de simplă, se face online pe site-ul ANAF la secțiunea Servicii Online - Înregistrare utilizatori - Persoane Fizice - Înregistrare cu parolă în nume propriu și se completează formularul. După crearea, acceptarea de către ANAF a utilizatorului, veți avea acces la SPV în baza user-ului și a parolei proprii. Pasul următor este înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu, Formularul 082 (Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu). Această înregistrare este o condiție prealabilă obligatorie pentru persoanele fizice care emit facturi începând cu 1 iunie 2026, pentru a putea factura legal, pentru a putea transmite e-Facturile în SPV. Acest Registru reprezintă poarta de intrare în sistem iar fără înregistrare nu veți avea acces pentru a transmite facturile în sistemul e-Factura. Foarte important de știut! Persoanele fizice care desfășoară activități economice până la data de 1 iunie 2026, sunt obligate să se înscrie în Registrul RO e-Factura obligatoriu, până pe data de 26 mai 2026, inclusiv, deoarece înscrierea în Registru este valabilă în maxim 3 zile lucrătoare de la momentul solicitării. Următorul pas reprezintă o adevărată provocare pentru toți utilizatorii care se loghează în SPV cu user și parolă și vor să transmită e-Factura în cadrul sistemului ANAF. Un detaliu tehnic esențial și practic inaccesibil pentru publicul larg de persoane fizice vizate de această obligativitate, este generarea și încărcarea manuală a facturii în format XML, în SPV. Ce presupune emiterea facturii în format XML și cum puteți face acest lucru? Fie că ești persoană fizică sau agricultor, atâta timp cât logarea în SPV se face cu user și parolă, procesul de transmitere al e-Facturii este unul manual. Adică, până în acest moment, nu există nici un fel de automatism care să te ajute să transmiți e-Facturile direct, de la crearea lor în format XML până la trimiterea lor în SPV,altfel decât \"pe bucăți\". Ce înseamnă acest lucru? Variante posibile de emitere și de trimitere a facturilor în sistemul e-Factura 1. Folosirea aplicației oferită de ANAF pentru generarea și validarea fișierului XML iar apoi logarea în SPV cu user și parolă și încărcarea manuală a acestui fișier și transmiterea lui. 2. Folosirea unui program de facturare cu ajutorul căruia emiteți factura direct în format XML valid, iar apoi vă logați în SPV cu user și parolă și încărcați manual e-Factura în sistemul ANAF. Deși lucrurile pot părea simple, vă asigurăm că sunt un pic mai complicate și mai anevoioase decât par. Aplicația pusă la dispoziție de ANAF, presupune completarea manuală a zeci de câmpuri tehnice, pentru fiecare factură în parte, de fiecare dată, pentru orice client fie el nou sau vechi, de la datele emitentului și ale clientului, până la liniile de produse sau servicii cu codurile specifice. După generarea XML-ului, salvarea acestuia, logarea în SPV - ANAF și încărcarea manuală a facturii în formatul XML impus, se asteaptă primirea indexului, se verifică statusul și se descarcă și arhivează aceste facturi în format XML, considerate ca fiind facturile originale. Realist vorbind, pentru cineva nefamiliarizat cu aceste lucruri, cu 2-3 facturi pe lună care va relua de fiecare dată acest proces de la zero, care va avea mai multe încercări eșuate decât reușite, acest lucru va dura de fiecare dată între 1 și 3 ore, incluzând cititul gândurilor. Singurele diferențe între folosirea aplicației ANAF și folosirea oricărui alt program de facturare pentru generarea și transmitetea e-Facturilor în SPV, sunt: - programul memorează datele emitentului, ale clientului, produsele și serviciile, nemaifiind nevoie să le reintroduceți de fiecare dată când emiteți facturi; - programul crează în mod automat factura într-un fișier XML valid; Concluzia este că toate aceste variante care presupun emiterea și crearea facturii în format XML și încărcarea manuală în SPV, sunt consumatoare de timp și nervi, înmulțite cu numărul de facturi pe care va trebui să le transmiteți într-o lună. Ce îți propunem noi, cei de la Facturis Online? Desigur că și noi suntem tot o firmă care a dezvoltat un program de facturare și cu toate acestea, am ales să fim corecți și deschiși. Cu ce te putem noi ajuta dacă ești persoană fizică și trebuie să trimiți e-Facturi de la 1 iunie 2026? Cu Varianta Facturis Online Serviciul de Imputernicit pentru persoane fizice Acest lucru, înseamnă că îți oferim același nivel de automatizare pe care îl au și persoanele juridice la emiterea, transmiterea și descarcarea e-Facturilor în și din SPV. Adică, nu mai intri manual în 7 aplicații să generezi XML-ul, nu mai încarci sau descarci manual e-Facturile si nici nu îți mai bați capul cu arhivarea lor, noi făcând toate astea pentru tine. Detalii despre serviciul Facturis Online Serviciul de Imputernicit pentru persoanele fizice în articolul următor.
0