F4109. Rol manifestat pe fundalul implementării paradigmelor digitalizării fiscale

Dacă prin istoricul de căutare al instrumentului principal de navigare pe internet figurează întrebarea: Ce este F4109, care este relevanța lui în contextul digitalizării și pentru ce se întocmește acesta?, te afli la locul potrivit. Preocupările tale în direcția conformării fiscale în contexte inovative dictate de modificări însemnate sunt justificate și necesare. Un aspect dificil de gestionat de către antreprenorii momentului, pe un fundal al digitalizării fiscale avansate, este corelat la rescrierea regulilor de navigare prin modificările legislative de anvergură. Îți înțelegem reticența și totodată nesiguranța cu care tatonezi terenul amplelor transformări. De aceea, suntem alături de factorii decidenți ai mediului de afaceri, în vederea trasării un drum facil de urmat, totul pentru ca afacerea să urmeze trendul modernității și să evite perimarea.

Pentru a trece de la vorbe la fapte, te invităm să urmărești materialul de mai jos care o să răspundă concret la toate dilemele tale asociate tematicii propuse.

Pe scurt!
Ce este F4109 și cum rămâne acesta relevant în contextul digitalizării fiscale?
Care este regularitatea de transmitere a formularului F4109?
Cum se integrează F4109 în procesul digitalizării AMEF-urilor?
Care este impactul transmiterii F4109 asupra muncii activității profesionistului contabil și care este interconexiunea cu alte paradigme ale digitalizării fiscale?

Ce este F4109 și cum rămâne acesta relevant în contextul digitalizării fiscale?

Formularul F4109 intră sub apanajul activității comensurate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale și consemnează lipsa de activitate a acestora într-o anumită perioadă de referință. Practic, dacă pe parcursul lunii ianuarie a anului în curs nu este utilizat aparatul de marcat electronic fiscal, acest aspect trebuie transmis către autoritățile fiscale. Comunicarea inactivității casei de marcat se realizează prin completarea și transmiterea acestui formular cu rol informativ. Procedura datează de o perioadă semnificativă. Întrebarea care apare în mintea antreprenorilor la momentul actual în care regulile de pe tărâmul afacerilor sunt rescrie sub egida digitalului, este legată de relevanța formularului în contexte inedite. Mai este F4109 de actualitate? Cum reușește acesta să mențină ritmul schimbării?

Paradigma principală a digitalizării fiscale corelată la activitatea aparatelor de marcat electronice fiscale este reprezentată de RO e-case de marcat electronice fiscale. Astfel, discutăm concret despre incidența acestui sistem asupra formularului F4109. Practic, antreprenorii au așteptări legate de dispariția majorității obligații declarative cu privire la activitatea înregistrată prin intermediul AMEF-ului pe marginea apariției paradigmei RO e-case de marcat electronice fiscale. Lucrurile însă nu urmează tocmai acest curs. Conectarea AMEF-urilor la serverele online ale ANAF în anul 2021 au pus bazele conturării RO e-case de marcat electronice fiscale și implicit a simplificării obligațiilor declarative cu privire la acest aspect. Dacă dorești să afli mai multe aspecte corelate la aspectele declarative cu privire la aparatele de marcat electronice fiscale te invităm să lecturezi materialele pe tema Obligații declarative cu privire la activitatea AMEF în contextul paradigmei digitale RO e-Case de marcat electronice fiscale, regăsite prin intermediul blogului nostru.

În primul rând, și la momentul actual se menține obligativitatea transmiterii formularului F4109. Singura declarație exclusă din sistemul obligațiilor declarative pe fondul digitalizării aparatelor de marcat electronice fiscale este A4200 declarația conținând registrul rapoartelor Z și bonurilor fiscale pentru perioada de raportare curentă.

Care este regularitatea de transmitere a formularului F4109?

Formularul F4109 se transmite pentru perioada de referință în care nu este comensurată activitate prin intermediul caselor de marcat electronice fiscale. Aceasta se transmite până la data de 20 a lunii următoare celei în care contribuabilul nu a utilizat aparatul de marcat electronic fiscal. De asemenea, în situația în care, organele fiscale constată faptul că nu a fost transmis formularul deși nu s-a înregistrat activitate prin intermediul AMEF-ului, atunci acestea vor transmite o notificare prin intermediul SPV pentru a fi revizuită situația și a se realiza corecțiile necesare.

Cum se integrează F4109 în procesul digitalizării AMEF-urilor?

Știm că acum toate discuțiile sunt concentrate în jurul digitalizării fiscale. Mulți antreprenori așteaptă eliminarea a tot mai multe obligații declarative. Unele așteptări sunt realitate, de vreme ce altele sunt doar deziderat. Deși sistemul de transmitere a activității comensurate prin intermediul caselor de marcat a cunoscut optimizarea indicatorilor de performanță, totuși unele aspecte legate de declararea inactivității AMEF-urilor rămân valabile.

În ceea ce privește declarația privind activitatea înregistrată prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale, A4200, nu se mai evidențiază necesitatea asistenței contribuabilului la transmiterea datelor. Datele înregistrate de către aparatul de marcat electronic fiscal se transmit automat către servele online ale ANAF-ului, punând bazele conturării paradigmei digitale fiscale RO e-case de marcat electronice fiscale. Astfel, pe baza acestui aspect, este format raportul privind datele înregistrate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale care stau și la baza precompletării decontului de TVA. Totuși, dacă prin intermediul casei de marcat nu este comensurată activitate în cadrul unei perioade de referință, contribuabilii trebuie să completeze și să transmită organelor fiscale formularul F4109 Declaraţie privind aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) neutilizate conform anexei la Procedura de transmitere a datelor, aprobată prin OPANAF 627/2018. În această manieră, aspectul legat de inactivitatea aparatului de marcat electronic fiscal nu poate fi urmărit deocamdată prin intermediul mijloacelor de digitalizare fiscală. În continuare, organele fiscale transmit contribuabililor notificări cu privire la inactivitatea aparatului de marcat electronic fiscal în cazul în care nu este înregistrată activitate online a acestuia și nu se depune nici formularul F4109. Astfel, deși gradul digitalizării activității consemnate de către entități cu privire la utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale este unul semnificativ, totuși, continuăm să transmitem acest formular, în situația inactivității caselor de marcat într-o anumită perioadă de referință.

Care este impactul transmiterii F4109 asupra muncii activității profesionistului contabil și care este interconexiunea cu alte paradigme ale digitalizării fiscale?

Nu mai este o noutate pentru niciun actant principal al mediului de afaceri din România, faptul că presiunea depunerii declarațiilor fiscale, încadrării cu termene limită, gestionării multiplelor modificări legislative este o certitudine și o provocare pentru profesionistul contabil. Odată cu extinderea procesului digitalizării fiscale, unele obligații declarative sunt simplificate. În ceea ce privește gestionarea depunerii formularului F4109, lucrurile se prezintă în felul următor. Pentru categoria contribuabililor persoane impozabile plătitoare de TVA, putem să consultăm raportul privind datele transmise prin intermediul aparatului de marcat electronic fiscal care stă la baza precompletării decontului P300. Astfel, în situația în care raportul privind informațiile înregistrate prin intermediul casei de marcat este populat cu date, nu mai trebuie să transmitem formularul F4109. În contextul în care nu apar date în cadrul acestui raport, atunci va trebui să transmitem acest formular care atestă inactivitatea aparatelor de marcat electronice fiscale. Dacă însă discutăm despre o persoană impozabilă neplătitoare de TVA nu putem să realizăm verificarea datelor sugerate mai sus, întrucât aceasta nu va primi un decont precompletat de TVA prin intermediul SPV. Motiv pentru care va fi necesar să transmitem contabilului aspectul legat de inactivitatea aparatelor de marcat electronice fiscale, pentru ca acesta să depună formularul F4109. Acest aspect solicită timp și o bună gestiune din partea contabilului pentru a transmite la timp această declarație și a nu omite informarea oportună a organele fiscale despre situația inactivității aparatelor de marcat electronice fiscale.

Maniera în care implementarea sistemelor digitale fiscale schimbă conturarea tabloului obligațiilor declarative este dependentă de gradul de adaptabilitate a acestora la inovativitate. Dacă discutăm despre formularul F4109, gradul de adaptabilitate la inovativitate digitală este relativ redus. Transmiterea acestuia rămâne sub egida contribuabilului. Nu putem să încheiem problematica fără să nu trasăm direcția generală cu privire la posibilitatea eliminării acestei obligații declarative din spectrul tabloului multiplelor responsabilități ale contribuabilului. Astfel, considerăm că ar fi suficient ca ANAF să transmită notificări prin intermediul SPV cu privire la anumite erori identificate la transmiterea fișierelor (aspect care este aplicabil la momentul actual), erori care să fie soluționate de către contribuabili. În mod cert, în situația neidentificării acestora, aparatul de marcat electronic fiscal se află în situația neutilizării pe parcursul unei perioade de referință, motiv pentru care ar putea fi eliminată obligativitatea transmiterii formularului F4109. În acest mod, se mai reduce din presiunea termenelor limită și a multiplele responsabilități declarative ale contribuabililor.

 

Referințe principale de informare

  1. Codul fiscal din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015), Publicat în  Monitorul oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.
  2. Spațiul Privat Virtual, disponibil la adresa: https://www.anaf.ro/auth_status.html, accesat prin intermediul site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
  3. Site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, disponibil la adresa: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/acasa.
0
Articole similare :

F4109. Pașii necesari de parcurs pentru completarea și transmiterea formularului

Acutizarea procesului de digitalizare fiscală a companiilor modifică fundalul obligațiilor declarative arondate acestora funcție de vectorul fiscal ori alte caracteristici specifice. Depunerea unor declarații, precum este cea legată de transmiterea datelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (A4200) ies…
0

Obligații declarative cu privire la activitatea AMEF în contextul paradigmei digitale RO e-Case de marcat electronice fiscale. Reperare. Episodul 1

Restartarea sistemului digital fiscal din România produce numeroase reforme la nivelul abordării obligațiilor declarative ale companiilor. Regândirea integrală și integrată a digitalizării obligă antreprenorii la ralierea în ceea ce privește conformarea fiscală dictată de modernitate. Marcarea obligațiilor declarative ale companiilor…
0
Ultimele articole RO-eFactura: