Cât timp şi energie pierdeți cu urmărirea plăților, identificarea proformelor asociate şi mai apoi cu emiterea facturilor către clienți? De acum, cu noua opțiune de facturare automată, Facturis Online eficientizează şi simplifică acest proces de facturare esențial pentru orice afacere.
Această nouă funcționalitate va transforma radical modul dvs. de lucru, eliminând practic intervenția umană în acest proces al facturării, aducând un plus de valoare şi de eficiență afacerii dvs..
Facturis Online, demonstrează încă o dată că este un program de facturare online care oferă clienților săi soluții intuitive de facturare, opțiuni noi revoluționare şi este mereu deschis către nevoile actuale ale afacerilor moderne. Astfel că digitalizarea IMM-urilor este acum acecesibilă din ce în ce mai mult la costuri din ce în ce mai mici oricărui tip de business.
Cum funcționează facturarea automată?
Noua funcționalitate se bazează pe tehnologia API, menită să fluidizeze întregul proces de facturare, nefiind necesară implicarea umană.Paşii de bază sunt:
1. Citirea încasărilor noi (automat):
Cu ajutorul functiilor API, Facturis Online identifica incasările noi din conturile bancare ale firmei dvs. (acest lucru este posibil prin activarea modulului “Conturi Bancare” – click aici pentru mai multe detalii).
2. Identificarea clientului:
La citirea fiecărei noi încasări, programul caută în baza de date pentru a identifica clientul corespunzător acelei tranzacții.
3. Căutarea proformelor active:
Facturis Online caută în baza de date orice proformă asociată acelui client (valoarea proformei trebuie să coincidă cu valoarea transferului bancar).
4.Emiterea și trimiterea facturii:
După identificarea proformei, sistemul va emite în mod automat o nouă factură cu data curentă, care va conține toate datele proformei respective. Factura va fi trimisă automat pe emailul clientului, nefiind astfel necesară intervenția nici unui utilizator. De menționat faptul că toți acesti paşi se fac în mod automat de către program, nu este necesar nici măcar ca utilizatorul sa fie logat in aplicație.
Ce beneficii aduce facturarea automată pentru utilizatori?
- Eficiență sporită: Nu mai este necesar ca o persoană să petreaca ore în șir asociind proforme şi facturând manual fiecare tranzacție a fiecărui client.
- Minimizarea erorilor: Automatizarea aduce beneficii prin reducerea riscului producerii erorilor umane în întregul proces de facturare.
- Flux de lucru fluid: Clienții beneficiază de un serviciu rapid și profesionist, primind facturile aproape imediat după efectuarea plății.
Cum să te asiguri de corectitudinea facturilor emise?
Opțiunea de facturare automata dezvoltată de Facturis Online, vă oferă o optimizare majoră a fluxului de lucru, dându-vă libertatea de a vă concentra pe alte aspecte importante ale afacerii dvs.. Totuşi, este de asemenea de menționat faptul că este important să verificați zilnic sau măcar săptamanal situația facturilor emise pentru a vă asigura de corectitudinea lor. Anumite situații neprevăzute sau cazuri particulare pot interveni asupra bunului mers al acestei facturări.
În concluzie, Facturis Online este soluția ideală pentru firmele care caută optimizarea proceselor de facturare prin tehnologii de ultima oră. Aşadar, haideți să ne adaptăm împreuna la viitorul facturării alături de Facturis Online!
Cum se configurează opțiunea de facturare automată în Facturis Online?
Ȋn primul rând trebuie să ai activat modulul de conturi bancare:
- activarea acestui modul se face din fereastra de Configurare – Setări Plata – Configurare Aplicație în care se bifează modulul nou de Conturi bancare.
Autorizare citire conturi:
- al doilea pas este să autorizezi aplicația Facturis Online să îți poată citi conturile bancare şi să îți afişeze toate operațiunile bancare în fereastra de Rapoarte – Conturi Bancare – Operațiuni Bancă:
- această autorizare se face cu ajutorul tokenului de la bancă cu care intri în aplicația de internet banking a băncii respective. În articolul următor ai explicat mai în detaliu cum se face această autorizare (de exemplu pentru Banca Transilvania):
https://facturis-online.ro/integrari/modul-conturi-bancare-autorizare-citire-conturi-banca-transilvania.html
Configurare citire conturi şi operațiuni automate:
trebuie să activezi citirile automate şi să îți alegi 4 momente de timp în care să se poată citi automat conturile bancare (la fiecare citire se vor introduce In Facturis Online toate încasarile si plățile noi detectate din toate conturile bancare autorizate – bineînțeles că pot fi mai multe conturi la mai multe bănci)
apoi bifezi să se realizeze opțiunile de transformare (emitere factură nouă) ale proformei identificate, în factură fiscală şi dacă doreşti, poți seta să se trimită şi factura emisă pe email clientului bifând Trimite email cu factura
25
SEPT.
2023