cod factura 751

Cum procedăm în situația în care am emis o factură fiscală, am trimis-o în sistemul e-Factura iar apoi clientul dorește să achite factura respectivă cu cash sau card bancar şi se emite bon fiscal?

În contextul implementării e-TVA, o astfel de situație dă batăi de cap multor antreprenori, acest lucru însemnând practic o dublare a încasărilor, a TVA-ului colectat. Emiterea unei facturi fiscale către o persoană fizică autorizată sau juridică conform obligativității în vigoare, implică în mod automat și trimiterea ei în sistemul e-Factura. Facturile fiscale se înregistrează în sistemul ANAF sub codul 380 (factură). Emiterea unui bon fiscal ca urmare  a stingerii unei obligații de plată a unei persoane fizice sau juridice, înseamnă de asemenea o trimitere automată la ANAF, a operațiunilor efectuate prin casele de marcat conectate la aceasta. În acest fel, emiterea și trimiterea unei facturi fiscale (cod 380) în sistemul RO e-Factura, concomitent cu emiterea unui bon fiscal ca o încasare a aceleiași facturi (cod 380), reprezintă o dublare a încasărilor, respectiv dpdv ANAF a TVA-ului colectat. Acest lucru, în sistemul RO e-TVA, se va transpune, începând cu data de 1 ianuarie 2025 dată de la care sistemul va fi funcțional și sunt prevăzute și sancțiuni, la o dublare a TVA-ului de plată aferentă practic, unei singure tranzacții. Ce facem pentru a evita această dublă înregistrare în e-TVA? Când avem o astfel de situație, în care clientului i s-a emis factură fiscală iar din diverse motive acesta a revenit la vânzător pentru a achita factura respectivă cu cardul sau cash, acestuia i se va storna factura fiscală inițială și i se va emite o nouă factură cu bon fiscal. Facturile fiscale aferente unor bonuri fiscale se vor trimite și înregistra în sistemul ANAF sub codul 751 (informații în scopuri contabile), tocmai pentru a trata în mod diferit acest tip de factură și de a nu permite dublarea TVA-ului colectat. De reținut este faptul că unui client nu i se poate elibera chitanță pentru plata cu card bancar, motiv pentru care intervine necesitatea absolută în ceea ce privește emiterea unui bon fiscal aferent plății prin intermediul cardului bancar. Exemplu utilizator Facturis Online: Firma A vinde produse/servicii firmei B. Firma A emite factură fiscală normală (cod 380) firmei B, pe factură specificându-se (sau nu) că se va achita prin ordin bancar. Factura este trimisă ulterior și în sistemul eFactura. O săptămână mai târziu, firma B, nu mai vrea să plătească prin ordin bancar și vine la firma A să plătească cu cardul. Ce face firma A în această situație? - Caută în programul de facturare online factura emisă  și trimisă în RO-eFactura. - Selectează factura respectivă și apasă butonul + \"Transformare\" pentru a o storna. Se va crea automat de către program, o nouă factură storno (cod 384), aferentă facturii inițiale. - Apoi, din meniul Documente - Facturi se va introduce o nouă factură cu produsele/serviciile dorite. În cadrul aceluiași meniu se apasă butonul \"Încasează\" unde se selectează \"Bon Fiscal\" iar la modalitate de plată \"Card\". - Se apasă butonul \"Emite Factura\". Această nouă factură încasată cu bon fiscal va avea în mod automat codul 751, evitând astfel o dublare a TVA-ului colectat și o situație clară și curată în decontul RO e-TVA. La final, ambele facturi, atât cea storno cât și cea nou emisă în baza bonului fiscal, se vor trimite în sistemul eFactura.
0