declaratia SAF-T

Ce nu trebuie să omiți din postura de utilizator a sistemului RO e-SAF-T

Din seria Nu trebuie să…. Deși cu notă de negație regăsită încă de la primul contact cu titlul materialului, sunt anumite aspecte pe care realmente nu trebuie să le omiți din postura unei companii raportoare în sfera RO e-SAF-T. Seria Nu trebuie să…, adresează una dintrele cele mai elocvente nevoi ale unui antreprenor informat cu privire la focusul care trebuie direcționat spre anumite aspecte care nu sunt neapărat puse pe piedestalul paradigmelor digitalizării. De asemenea, lista cu aceste noțiuni din spectrul Nu trebuie să… poate fi un memento al oricărui utilizator al sistemului care dorește menținerea în spectrul relevanței fiscale. Pe bună dreptate, cea mai mare parte a antreprenorilor sunt ,,sufocați” de nenumărate modificări lansate cu o regularitate însemnată în spectrul derulării afacerilor, indiferent de domeniu, mărimea companiei ori alți parametri definitorii. Nimeni nu este scutit de obligativitatea conformării. De aceea, necesitatea informării devine o nevoie stringentă, care nu poate suporta amânare. Iata așadar, propunerea noastră pentru conturarea memento-ului Nu trebuie să…, relaționat la utilizarea sistemului și gestionarea paradigmei RO e-SAF-T. Nu trebui să… Uiți de faptul că fenomenul RO e-SAF-T este unul dintre cele mai consistente paradigme ale digitalizării fiscale și financiar-contabile a unei companii, a cărui apanaj asupra afacerii este semnificativ. În ultima perioadă de timp, și mai ales în cadrul lunii iunie a anului curent, racordarea afacerii la noutățile acesteia au fost un factor stresor cu multiple implicații asupra afacerilor din România. De altfel, un parametru de referință pentru antreprenorii a căror activitate se derulează în medii economice moderne. Nu trebuie să… Omiți importanța colaborării permanente cu persoane specializate în gestionarea schimbării de natură digitală pentru a menține ritmul schimbării și a păstra relevanța afacerii. Astăzi, în afara acestor parteneriate, schimbările digitale majore neadresate corespunzător de către factorii decizionali ai companiei pot reprezenta trigger-ul pentru ceea ce marchează finalitatea unei afaceri. Nu trebuie să… Uiți faptul că fișierul standard de control fiscal (SAF-T) se transmite de către contribuabili prin intermediul declarației informative D406 care prevede o structură predefinită, prevăzută în anexa nr. 2 a OPANAF nr. 1783/2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul trebuie să le declare prin intermediul fișierului SAF-T. Nu trebuie să… Te simți copleșit de dificultatea ori nuanțarea cerințelor de raportare cu privire la paradigma RO e-SAF-T. Deși, validată de către antreprenori drept una dintre cele mai complexe paradigme din sfera digitalizării fiscale, conformarea cu succes la cerințele acesteia este posibilă. Și dacă încă te întrebi cum anume poți naviga fără impedimente prin ceea ce propune o astfel de paradigmă a digitalizării fiscale, ei bine, pe baza resurselor puse în comun de către principalii factori decizionali ai afacerii din spectrul financiar-contabil și informatic. Nu mai este o noutate faptul că relația contabil-informatician este una dintre cele mai importante din cadrul unei companii, pe baza multiplelor implicații deținute asupra bunului mers al afacerii. În ceea ce privește aplicabilitatea RO e-SAF-T, aceasta este primordială. ,,Scanarea” cerințelor de raportare de către contabil, comunicarea acestora în termeni ușor de asimilat de către informatician și transpunerea cerințelor în limbaj informatic este un proces realizabil doar pe baza acestei colaborări constante dintre cele două personaje principale. Nu trebuie să… Omiți faptul că SAF-T expune toată povestea financiar-contabilă și fiscală a afacerii tale. Astfel, autoritățile fiscale și auditorii pot privi imaginea companiei tale, doar raportându-se la acest document complex. Privind partea plină a paharului, prin prisma transmiterii declarației informative D406 vei fi scutit de conturarea diverselor rapoarte necesare pentru derularea activității de audit ori de cea a unei inspecții fiscale, rapoarte solicitate de către auditori ori de către organele de control. Astfel, timpul investit pentru uniformizarea diverselor documente funcție de cerințele organelor fiscale ori a auditorilor este mult diminuat, pe baza apariției paradigmei RO e-SAF-T. Astfel, aceste informații care conturează paradigma RO e-SAF-T sunt preluate din cadrul sistemului software de gestiune a datelor financiar-contabile a companiei. Nu trebuie să… Uiți faptul că fișierul standard de control fiscal deține o anumită structură raportabilă pentru România, care este punctul de reper atunci când discutăm despre informațiile care trebuie surprinse prin intermediul acestuia. O comunicare țintită contabil și informatician va facilita procesul de asimilare a cerințelor de raportare. Formularul specific declarației D406 este pus la dispoziție pentru contribuabil prin intermediul site-ului ANAF, prin accesarea următorului link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/406.html. Nu trebuie să… Uiți de ,,Ghidul contribuabilului pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D406-Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)”, disponibil la adresa: https://static.anaf.r o/static/10/Anaf/Informatii_R/SAF_T_Ghidul_D406_1712021.pdf. Acesta adresează o serie de aspecte cu privire la informații generale legate de această declarație, rolul și beneficiile acesteia asupra contribuabililor, obligații și contravenții, cadrul legal, sancțiuni, instrucțiuni pentru pregătirea fișierului și depunerea efectivă a acesteia etc. Nu trebuie să… Uiți de cei 3 pași principali de care trebuie să ții cont pentru pregătirea fișierului standard de control fiscal în vederea transmiterii spre ANAF, și anume: formarea fișierului în format xml de către sistemul informatic al utilizatorului, verificarea structurii corelațiilor pe baza regulilor de valiare lansate de către ANAF și generarea declarației ca format PDF care să aibă atașat fișierului xml validat din punct de vedere a regulilor specifice, semnat electronic. Un acrostih a celor 3 etape te poate ajuta să corelezi mai ușor pașii necesari pentru transmitere: FVG, Formarea fișierului, Verificarea fișierului, Generarea declarației. Nu trebuie să… Omiți faptul că, în situația în care nu utilizezi capabilitatea din Soft J, pusă la dispoziție prin intermediul site-ului ANAF, trebuie să te asiguri asupra faptului că, fișierul PDF respectă câteva reguli, legate de: mențiuni asupra CUI-ul declarantului, fără a include prefixul RO, mențiuni asupra anului de raportare pentru care se conturează declarația, precum și asupra lunii de raportare. De asemenea, discutăm despre tipul declarației transmise (inițială sau rectificativă), despre suma de control și versiunea declarației. Toate aceste aspecte trebuie surprinse prin intermediul fișierului PDF, dacă fișierul este generat programatic. Nu trebuie să… Transmiți declarația informativă D406 aferentă fișierului SAF-T, fără să atașezi fișierul xml și fără să o semnezi electronic cu un certificat digital calificat. De asemenea, nu trebuie să uiți de limita maximă admisă pentru acest fișier, altfel, în afara respectării acestui aspect, fișierul nu va fi acceptat pentru încărcare. Nu trebuie să… Treci cu vederea erorile care pot să apară la momentul încărcării fișierului RO e-SAF-T în portalul ANAF sau platforma eguvernare. Ce trebuie să faci este să verifici cauza erorii pe baza analizei documentului generat de programul ,,Validator”, fișierul SAFT.xml.err.txt. După identificarea erorii, trebuie să recurgi la corectarea acesteia și să generezi un nou fișier xml și apoi trebuie să reiei pașii privind transmiterea declarației. Dacă nu identifici nicio eroare de validare, vei semna electronic declarația și o vei transmite. Nu trebuie să… Uiți de faptul că perioada de timp disponibilă pentru transmiterea declarației D406 nu vizează strict ultima zi sau termenul limită prevăzut în cadrul calendarului obligațiilor fiscale. Astfel, punctul zero în ceea ce privește obligația de transmitere a declarației este prima zi calendaristică a lunii următoare perioadei pentru care obligația devine activă, până în ,,ultima zi a lunii care urmează perioadei pentru care se face raportarea.” Nu trebuie să… Uiți faptul că pe baza indexului de încărcare, te poți informa asupra stadiului procesării declarațiilor și formularelor depuse precum și asupra rezultatelor de procesare a acestora. Acest index apare pe recipisa declarației, ca urmare a transmiterii documentului către ANAF. Eventualele mesaje de validare, eroare, atenționare pot fi verificate și prin intermediul portalului SPV, la secțiunea Mesaje. De asemenea, stadiul rezultatelor procesării poate fi verificat prin interograre directă pe site-ul ANAF, pe baza indexului de încărcare. Nu trebuie să uiți faptul că… Dacă activitatea ta economică este mai amplă, definită de un număr mare de înregistrări financiar-contabile, modul de raportare la depunerea declarației trebuie să fie unul modal, adică pe baza conturării mai multor formulare D406, fiecare cu secțiuni sau subsecțiuni din declarația informativă, transmise succesiv de către tine pentru perioada de raportare specifică, până la termenul limită de transmitere. Practic, discutăm despre o raportare modală, adică procesul de raportare a datelor în mai multe părți. Evident, trebuie să ții cont de anumite reguli atunci când realizezi validarea fișierelor. Aceasta se realizează distinct pentru fiecare fișier în parte, pe baza unor reguli predefinite de validare. De exemplu secțiunea Header trebuie să fie prezentă în cadrul fiecărui fișier xml generat în vederea identificării contribuabilului care transmite declarația, perioada de raportare, aspectele surprinse prin intermediul fișierului. Materialul de mai sus, prezintă așadar câteva aspecte de care este bine să ții cont și să nu le omiți atunci când discutăm despre pregătirea fișierului xml în vederea raportării RO e-SAF-T. Așadar, au fost prezentate câteva aspecte din preambului Ordinului 1783/2021, aspecte suprinse de primele 3 anexe ale actului normativ. Cele cuprinse de către anexa 4 a Ordinului au fost prezentate în cadrul articolelor anterioare care adresează problematica RO e-SAF-T.   Referințe principale de informare Ordin nr. 1783 din 4 noiembrie 2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura și condițiile de transmitere, precum și termenele de transmitere și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fișierul standard de control fiscal, Publicat în Monitorul oficial nr. 1073 din 9 noiembrie 2021.
0

Impact iminent: Cum este redefinit controlul fiscal ca urmare a implementării RO e-SAF-T la nivelul companiilor?

Poate și tu faci parte din categoria antreprenorilor care consideră paradigma RO e-SAF-T un moft realmente inutil al autorităților fiscale. Pentru tine poate fi doar o declarație în plus de transmis către ANAF, mai multe timp investit, mai multă bătaie de cap, mai multe verificări. Pentru ei însă poate însemna o reformă în ceea ce privește schimbul de informații între contribuabili și autorități. Indiferent de ce parte a baricadei te cadrezi, adevărul se situează undeva la mijloc. Este într-adevăr o declarație a căror cerințe de raportare pot să pună antreprenorii în reală dificultate însă este și un mod inedit de reformare a manierei de abordare a uneia dintre cele mai importante activități ale organelor fiscale: controlul fiscal. Nu mai este nevoie de foarte multe cuvinte pentru a caracteriza sistemul RO e-SAF-T și toată manifestarea acestuia asupra afacerilor din România. Totuși ar fi multe de spus și puține de intuit decomandată referitor la impactul acestei declarații depuse de către contribuabili asupra manierei derulării controlului fiscal. De asemenea, acest fișier poate să fie chiar un catalizator al declanșării unui control fiscal pentru o anumită companie, evident ca urmare a analizei acestuia de către organele fiscale, în urma transmiterii declarației D406. Pentru a înțelege impactul iminent al declarației RO e-SAF-T asupra controlului fiscal, este important să punctăm cele mai importante aspecte cu privire la derularea acestuia. Acest aspect ne ajută să identificăm unde ar putea surveni modificări în structura controlul fiscal ca urmare a adoptării RO e-SAF-T. Pe scurt! Ce a fost controlul fiscal? Ce poate fi controlul fiscal sub egida paradigmei RO e-SAF-T? Care sunt principalele aspecte corelate la derularea inspecției fiscale care se pot afla sub influența paradigmei RO e-SAF-T? RO e-SAF-T și inspecția fiscală. Obstacol sau catalizator al schimbării? Ce a fost controlul fiscal? În ceea ce privește controlul fiscal, pentru foarte mulți antreprenori este un subiect destul de inconfortabil. Vestea bună este că, odată cu evoluția fenomenului RO e-SAF-T, disconfortul creat ca urmare a acestui fenomen poate fi mult diminuat. Astfel, putem să delimităm istoria controlului fiscal funcție de momentul implementării paradigmei RO e-SAF-T. Fenomenul împarte istoria controlului în două părți: manifestarea acestuia înainte de apariția paradigmei și după implementarea acesteia. Controlul fiscal este un proces complex de verificare a corectitudinii și acurateței datelor financiar-contabile și fiscale a companiei, a corelației dintre datele declarate și evidențele ANAF, a gradului de îndeplinire o obligațiilor fiscale survenite etc. Rolul controlului fiscal nu este alterat de apariția noii paradigme. Totuși, maniera derulării acestuia poate fi influențată de apariția acestei paradigme a digitalizării fiscale, în așa fel încât putem discuta despre ce a fost controlul fiscal și ce poate fi acesta sub egida noului fenomen. Ce poate fi controlul fiscal sub egida paradigmei RO e-SAF-T? Care sunt rațiunile pe care susținem afirmația conform căreia controlul fiscal poate fi revoluționat de apariția și implementarea RO e-SAF-T? Cu certitudine, la momentul actual cunoaștem cu toții faptul că declarația D406 corelată la SAF-T reprezintă o minibază de date cu privire la activitatea financiar-contabilă a entității. Practic, acest fișier este oglinda întregii activități derulate de către compania ta. Una dintre cele mai populare forme a controlului fiscal este inspecția fiscală. Atunci când discutăm despre inspecția fiscală, trebuie să știi faptul că aceasta face trimitere la activitatea de verificare a gradului de legalitate, conformitate, corectitudine și acuratețe privitor la declararea obligațiilor fiscale survenite fiecărui contribuabil funcție de vectorul fiscal al acestuia. Info point! Vectorul fiscal al unei companii cuprinde totalitatea obligațiilor fiscale arondate unei companii, funcție de care se transmit declarațiile fiscale și se achită taxele și impozitele specifice. Stabilirea vectorului fiscal se realizează pe baza principalelor caracteristici privitor la activitatea derulată. Care sunt principalele aspecte corelate la derularea inspecției fiscale care se pot afla sub influența paradigmei RO e-SAF-T? Dacă deja ai trecut printr-o inspecție fiscală derulată asupra activității financiare-contabile și fiscale a afacerii tale, nu ești departe de principalele aspecte vizate de organele de control care procedează la efectuarea acesteia. Dacă totuși faci parte din categoria contribuabililor care nu au experimentat o inspecție fiscală până la acest moment, probabil ești curios de forma practică pe care o poate îmbrăca această activitate de control. Care sunt principalele atribuții ale inspectorului de control fiscal? Inspectorul fiscal poate să: verifice gradul de concordanță dintre datele declarate prin declarații fiscale și realitatea financiar-contabilă și fiscală a afacerii; Investigheze documentele aflate în dosarul fiscal al contribuabilului; Confrunte informațiilor cuprinse de către declarațiile fiscale cu informații proprii; Investigheze, verifice și să constate legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale sub aspectul corectitudinii și a completitudinii informațiilor cuprinse în raport cu normele legislative în vigoare; Solicite informații de la terțele persoane cu care entitatea condusă de tine a intrat în relații de colaborare; Deplaseze la locurile de efectuare a activității generatoare de venituri pentru a realiza o serie de verificări legate de maniera de derulare a activității; Solicite informații de la conducerea companiei pentru a aduce lumină asupra unor aspectele ambigue sau mai dificil de înțeles în absența acestora explicații. Atenție! Ești obligat ca pe parcursul derulării inspecției fiscale să oferi toate informațiile necesare bune derulări a acesteia. Astfel, este nevoie să oferi răspunsul la orice nelămurire a echipei de control în vederea formulării celor mai obiective răspunsuri. Transmită concluzii cu privire la constatările rezultate în urma efectuării inspecției fiscale; Stabilească baza corectă de impozitare, și eventualele diferențe în plus sau în minus față de valoarea care trebuia declarată de către contribuabil; Dispună anumite măsuri pentru ralierea activității companiei la conformitate și legalitate fiscală. Cele prezentate mai sus sunt doar câteva dintre atribuțiile deținute de către organele de control fiscal, care vor efectua activitatea de verificare a afacerii tale. Focusați pe subiectul principal, poate te întrebi câte dintre aceste activități ale inspecției fiscale pot trece sub cupola paradigmei RO e-SAF-T? RO e-SAF-T și inspecția fiscală. Obstacol sau catalizator al schimbării? Dificultatea raportării RO e-SAF-T și provocările aduse antreprenorilor, fac să pară că această schimbare nu va aduce nimic bun în mediul afacerilor autohtone. Realitatea practică însă poate fi cu totul alta. Anul 2025 va pune sub lumina reflectoarelor din punct de vedere a inspecției fiscale activitatea companiilor care va cuprinde și anul 2022 când au fost depuse primele declarații informative RO e-SAF-T, asociate formularului D406. Fenomenul RO e-SAF-T nu mai are nevoie de nicio descriere. Totuși, cum poate reforma paradigma maniera de organizare și derulare a inspecției fiscale? Fișierul SAF-T spune toată povestea financiar-contabilă a afacerii tale. Poveste de care inspectorii de control fiscal au nevoie pentru punctarea atribuțiilor în activitatea de verificare. Nu uita! Pentru ca povestea afacerii tale transmisă prin intermediul RO e-SAF-T să fie una obiectivă, completă și conformă cu realitatea financiar-contabilă a activității derulate, trebuie să te asiguri asupra corectitudinii declarației D406 în sensul consistenței și calității informațiilor transmise. Raportat la toate atribuțiile echipei de inspecție fiscală, identificate mai sus, care este lista acelor care pot trece sub cupola paradigmei RO e-SAF-T, în sensul în care aceste verificări s-ar putea realiza pe baza acestui fișier? Dacă privim la lista celor 10 atribuții principale ale inspectorului fiscal, putem să spunem că o pondere semnificativă dintre acestea pot fi redefinite ca urmare a implementării paradigmei RO e-SAF-T. Unul dintre aspectele care nu poate fi acoperit în totalitate prin intermediul informațiilor cuprinse de către RO e-SAF-T este cel legat de solicitarea detaliilor de la terți cu privire la activitatea derulată de către companie. De asemenea, aspectele legate de cercetarea la fața locului impun deplasarea echipei de inspecție fiscală în spațiul derulării operațiunilor generatoare de venituri, aspect care este necesar a fi realizat practic. Odată cu apariția fișierului RO e-SAF-T ar putea dispărea necesitatea furnizării de informații cu privire la anumite documente cuprinse deja prin intermediul acestei declarații. Unul dintre aspectele de impact ca urmare a implementării RO e-SAF-T este legat de posibilitatea reducerii semnificative a duratei inspecției fiscale având în vedere faptul că o serie de informații cu privire la activitatea companiei vor fi deja transmise către organele de control prin intermediul declarației SAF-T. Pentru companiile mari, durata inspecției fiscale nu poate depăși 180 de zile, pentru contribuabilii mijlocii 90 de zile iar pentru ceilalți contribuabili 45 de zile. Timpul investit pentru această activitate de control poate fi diminuat pe baza informațiilor cuprinse de către fișierul RO e-SAF-T. Specialiștii EY România sunt de părere că fișierul RO e-SAF-T va revoluționa maniera derulării inspecțiilor fiscale, mai ales referitor la diminuarea timpului investit pentru desfășurarea efectivă a inspecțiilor. La momentul actual, inspecțiile fiscale au loc de regulă la sediul contribuabililor și presupun verificarea documentelor tipărite care atestă derularea activității economice a companiilor. Odată cu depunerea declarațiilor SAF-T, această verificare se va realiza electronic. Tradițional, organele fiscale se deplasau la sediul contribuabilului unde, analizau, dosar cu dosar, document cu document concordanța dintre datele declarate și informațiile existente în cadrul evidențelor. Odată cu apariția paradigmei SAF-T acest lucru poate fi simplificat și complet digitalizat. În ceea ce privește eficiența inspecției fiscale, unele informații cuprinse prin intermediul RO e-SAF-T ar putea să nu mai fie furnizate de către contribuabil, fiind identificate de către echipa de inspecție fiscală direct din cadrul declarațiilor SAF-T depuse. Nu putem cunoaște pe deplin impactul informațiilor cuprinse prin intermediul fișierului RO e-SAF-T asupra manierei derulării inspecțiilor fiscale. Primele declarații D406 pentru contribuabilii micii abia se ivesc la orizont iar experiența contribuabililor pentru conturarea unor declarații fără erori este încă diminuată. Cert este faptul că, noua paradigmă complexă a modernității digitale fiscale manifestă răsunet semnificativ asupra modului de raportare la derularea și organizarea activității de inspecție fiscală. Astfel, paradigma RO e-SAF-T se dovedește un catalizator al multiplelor schimbări ce vor impacta afacerile din România sub forme diverse.   Referințe principale de informare Codul de Procedură Fiscală din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015) Publicat în  Monitorul Oficial nr. 547 din 23 iulie 2015. Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Manual de Control Fiscal, material în format electronic, disponibil la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/inspectie_fiscala/Manual_de_control_fiscal_versiune%20finala_RO_24_07_2023.pdf Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Ghid pentru inspecția fiscală, material în format electronic, disponibil la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/inspectie_fiscala/QW24_v2_final_ghid_1.pdf
0